ADR Sud Muntenia

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, reunit în şedinţă ordinară la Piteşti

1-1506513361.jpg

În data de 27 septembrie, la Piteşti, a avut loc şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, eveniment găzduit de Consiliul Judeţean Argeş.

Cu această ocazie au fost aprobate toate cele zece proiecte de hotărâre supuse dezbaterii pe ordinea de zi a şedinţei. Astfel, primele proiecte de hotărâre aprobate au vizat indicatorii tehnico-economici la obiectivul de investiţie „Construire sediu ADR Sud Muntenia – corp B”, rectificarea bugetului ADR Sud Muntenia aferent anului 2017, precum şi sumele aferente contribuţiei proprii a Agenţiei în proiectele europene Social Green şi PROSME.

De asemenea, în cadrul reuniunii au fost aprobate alegerea noului preşedinte al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, precum şi actualizarea componenţei CpDR. Astfel, mandatul de preşedinte a fost preluat de către domnul Dan Constantin Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, care îl înlocuieşte pe domnul dr. jr. Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa (mandat preluat de la domnul conf. univ. dr Adrian Ţuţuianu, ales în Senatul României). Vicepreşedintele CpDR Sud Muntenia este domnul Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa.

Totodată, membrii Consiliului au aprobat proiectele de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor regiunii de dezvoltare Sud Muntenia în Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, precum şi aderarea Agenţiei la protocolul de colaborare „Respect pentru valorile naţionale”, încheiat între CJ Argeş, Centrul Cultural Judeţean Argeş, Academia Română – Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual şi DACIN SARA.

În încheiere a fost prezentată o informare privind stadiul implementării Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 în regiunea Sud Muntenia. Până la această dată, la nivelul regiunii noastre s-a depus un număr total de 747 de proiecte, prin care aplicanţii solicită fonduri FEDR şi de la bugetul de stat în valoare de peste 2,64 miliarde de lei. Dintre acestea, s-au semnat până în prezent contracte de finanţare pentru 80 de aplicaţii, prin care beneficiarii vor obţine fonduri nerambursabile ce însumează peste 448 de milioane de lei.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

CpDR Sud Muntenia este alcătuit din 28 de membri, câte patru de la nivelul fiecărui judeţ din regiunea noastră (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), după cum urmează: preşedintele Consiliului judeţean, reprezentantul consiliilor locale municipale, reprezentantul consiliilor locale orăşeneşti, reprezentantul consiliilor locale comunale.

Alte știri ADR Muntenia