ADR Sud Muntenia

30 de ani de parteneriat între România și Grupul BEI

Joi, 22 iunie a.c., Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, prin reprezentanții săi, Gabriela Călin, director Direcția Autoritatea de Management Programul Regional (PR) Sud-Muntenia 2021-2027 și directorul Cabinetului Directorului General, Andreea-Mirela Tache, a participat la evenimentul prilejuit de împlinirea a 30 de ani de parteneriat între România și grupul BEI (Banca Europeană de Investiții). BEI este alături de România în demersul acesteia de a atinge prosperitatea economică încă dinainte de aderarea sa la UE, în 2007, acordând României finanțare pe termen lung la costuri accesibile.

Agenția a demarat un parteneriat cu BEI în vederea implementării a două instrumente financiare destinate autorităților publice locale și persoanelor fizice, în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027. Acestea au o alocare financiară de peste 270 de milioane de euro și sunt: „Infrastructura de afaceri și de turism” și „Eficiența energetică în locuințe individuale”.

De asemenea, Regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia este beneficiara primului proiect finanțat de BEI ce va fi implementat în afara capitalei București. Prin intermediul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia”, în valoare totală de 2.278.000 de euro, finanțat de BEI din E.L.E.N.A., ADR sprijină autoritățile publice locale în vederea realizării a 107 documentațiil tehnice pregătitoare pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice care urmează să fie finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027.

Mai multe detalii despre instrumentele propuse, precum și despre proiectul și instrumentul E.L.E.N.A., puteți afla accesând link-urile următoare: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/instrumente-financiare-propuse-in-cadrul-programului-regional-sudmuntenia-202120/article/89, respectiv https://www.adrmuntenia.ro/index.php/por-sud--muntenia-20212027/static/1295.

 

Alte știri ADR Muntenia