Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia implementează Planul de Comunicare pentru Regio, plan ce are în vedere intensificarea comunicări cu potenţialii beneficiari, dar şi cu beneficiarii de fonduri europene prin REGIO (Programul Operaţional Regional). Astfel, urmând exemplul de succes al Reţelei Multiplicatorilor de Informaţie Europeană, Agenţia a creat Reţeaua de informare REGIO Sud Muntenia, prin care se urmăreşte dezvoltarea constantă a unor relaţii de colaborare şi parteneriat cu toate instituţiile interesate să informeze constant şi corect toate grupurile ţintă asupra oportunităţilor de finanţare de care pot beneficia prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Reţeaua REGIO include instituţii publice (regionale şi locale), organizaţii non-guvernamentale, instituţii academice şi asociaţii profesionale. Până în prezent au dat curs invitaţiei de participare la Reţeaua de informare REGIO Sud Muntenia aproximativ 75 de instituţii publice (regionale şi locale), organizaţii non-guvernamentale, instituţii academice şi asociaţii profesionale. Toţi membrii Reţelei de informare sunt sprijiniţi de către ADR Sud Muntenia în activităţile de comunicare. Acest sprijin este materializat, în măsura în care este solicitat, în întâlniri regionale, publicaţii, experţi care să participe la activităţile multiplicatorilor.
În data de 21 octombrie, ADR Sud Muntenia a organizat prima întâlnire anuală destinată Reţelei de informare REGIO Sud Muntenia. Evenimentul, la care au fost invitaţi toţi membrii reţelei din judeţele aferente regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, a avut loc în municipiul Călăraşi.
În cadrul acestuieveniment, membrii au primit informaţii utile despre Programul Operaţional Regional şi alocarea financiară nerambursabilă disponibiă la nivelul regiunii Sud Muntenia. Totodată s-au purtat discuţii pe marginea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Reţelei de comunicatori Regio, document ce a fost aprobat în luna august de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, şi s-au identificat metode eficiente de colaborare în vederea sprijinirii comunităţii regionale prin diseminarea de informaţii despre posibilitatea de accesare a fondurilor europene nerambursabile.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
Dana Traian,
Şef Serviciu Comunicare