ADR Sud Muntenia

520

520_1_2.jpg
În data de 9 mai, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a sărbătorit Ziua Europei alături de elevii de la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 1 din comuna Modelu, judeţul Călăraşi. Evenimentul, denumit „Bucuriile unei copilării europene”, a avut ca teme Simbolurile europene; Drepturile copilului; Normele de comportare în ţară şi peste hotare.
ADR Sud Muntenia, partener în cadrul acestui eveniment, a prezentat elevilor de clasele I – IV date generale despre Uniunea Europeană, despre principalele instituţii comunitare, cu accent pe beneficiile oferite comunităţii noastre în urma aderării la UE. Totodată, elevii au aflat despre Regio – Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, ce sprijină şi promovează dezvoltarea locală durabilă, atât din punct de vedere economic, cât şi social, în regiunile României, prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului de afaceri, care susţin creşterea economică. Cei 24 de elevi s-au arătat foarte interesaţi de această acţiune. Ei au realizat diferite machete artistice care au avut ca temă Uniunea Europeană şi egalitatea de şanse a tuturor Statelor Membre.
    Acţiunea a făcut parte dintr-un proiect educativ complex realizat de Şcoala nr. 1 Modelu, ce are ca scop implicarea elevilor în activităţi cu specific european. Proiectul îşi propune să mărească gradul de conştientizare asupra valorilor culturale comune ale României şi Uniunii Europene; asumarea statutului de cetăţean european responsabil; conştientizarea necesităţii implicării în identificarea unor soluţii pentru problemele comunităţii; cunoaşterea şi respectarea drepturilor omului aşa cum rezultă ele din documentele specifice ale instituţiilor europene; dezvoltarea unei conştiinţe europene bazată pe cunoaşterea şi asumarea valorilor cetăţeniei democratice; recunoaşterea şi acceptarea diversităţii şi interculturalităţii.
    În încheierea acţiunii dedicate Zilei Europei, elevii au primit din partea reprezentanţilor ADR Sud Muntenia materiale de informare şi publicitate realizate în cadrul Regio, prin proiectele de asistenţă tehnică.
    Ziua Europei se sărbătoreşte anual în data de 9 mai, începând din 1985, când Consiliul European de la Milano stabilea această dată ca fiind „Ziua Europei”, după ce în 9 mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman, propunea altor câteva state să pună bazele unei federaţii europene necesară menţinerii păcii. Ministrul francez al afacerilor externe a propus, în cadrul unui discurs inspirat de Jean Monnet (considerat arhitectul Uniunii Europene), ca Franţa şi Republica Federală Germania să îşi gestioneze în comun industriile cărbunelui şi oţelului, sub autoritatea unei instituţii noi care să rămână deschisă şi altor state europene. Deoarece 9 mai consfinţeşte practic naşterea Uniunii Europene, această dată a fost aleasă pentru a sărbători Ziua Europei.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Alte știri ADR Muntenia