ADR Sud Muntenia

Achitare pe linie pentru colegii din ADR Sud Muntenia, implicaţi în dosarul nr. 24754/3/2015!

dsc_0139-1496059650.jpg

Vineri, 26 mai, instanţa de judecată Tribunalul Bucureşti a decis achitarea directorului ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Muşat, în dosarul nr. 24754/3/2015, deschis de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care au dispus trimiterea în judecată, din calitatea de inculpat, a directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Gabriel Muşat, acesta fiind acuzat de abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie. Achitaţi în cadrul aceluiaşi dosar figurează Mariana Vişan, director adjunct Organism Intermediar POR în cadrul ADR Sud Muntenia, şi Dragomir Scripcă, expert în cadrul Biroului Judeţean Ialomiţa al Agenţiei.

În cadrul unei conferinţe de presă, directorul ADR Sud Muntenia, dr ing. Liviu Muşat, a declarat următoarele:

„Vineri, la Tribunalul Bucureşti s-a pronunţat sentinţa în dosarul nr. 24754/3/2015, în urma căreia angajaţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia acuzaţi în prezentul dosar au fost achitaţi. Suntem după 31 de luni de când a început seria de percheziţii din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, mai precis în data de 29 octombrie 2014. Din februarie a urmat punerea sub acuzare, moment în care am devenit inculpaţi, iar din iulie 2015 dosarul a fost înaintat Tribunalului Bucureşti. În toată această perioadă, de peste 900 de zile, am răspuns tuturor solicitărilor, ne-am prezentat la toate termenele de judecată, care au fost în număr de peste 30, iar dosarul s-a  soluţionat cu sentinţa de achitare pentru toţi colegii din Agenţie implicaţi în această speţă.”

Asupra acestei speţe, judecătorii Tribunalului Bucureşti au dat o primă soluţie, aceasta putând fi atacată cu apel. Decizia, emisă vineri, 26 mai, în cazul directorului Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr ing. Liviu Gabriel Muşat, acuzat de abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie, este aceea de achitare. Instanţa a motivat sentinţa prin faptul că fapta nu este prevăzută de legea penală. Aceeaşi soluţie a fost pronunţată şi în cazul Marianei Vişan, director adjunct Organism Intermediar POR în cadrul ADR Sud Muntenia, precum şi în cazul lui Dragomir Scripcă, expert în cadrul BJ Ialomiţa al Agenţiei, acuzaţi de instigare la abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie.

Alte știri ADR Muntenia