Acum ne puteți găsi și pe

ADR Sud Muntenia – gazda delegației Institutului de Geografie din cadrul Academiei Române

Vineri, 16 noiembrie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a primit vizita delegației formate din academician Dan Bălteanu, directorul Institutului de Geografie din cadrul Academiei Române, Jerzy Banski, director al Departamentului de geografie rurală și dezvoltare locală al Institutului de Geografie și Organizare Spațială din cadrul Academiei de Științe din Polonia, Monica Ștefania Dumitrașcu, director adjunct al Institutului de Geografie, Diana Dogaru, cercetător științific în cadrul Institutului de Geografie, precum și reprezentanți ai Consiliului Județean Călărași.

Cu această ocazie, academicianul Dan Bălteanu și-a exprimat aprecierea privind activitatea Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia. Transmițând salutul său, Dan Bălteanu a subliniat că „Academia Română se ocupă în mod deosebit de problemele privind dezvoltarea regională, existând în acest sens o serie de întâlniri organizate cu reprezentanți ai Guvernului și ai Președinției, vizând perspectivele acestei dezvoltări, prezența noastră în Europa fiind caracterizată de existența unor regiuni foarte bine conturate și cu funcții și posibilități foarte puternice”.

Evenimentului a avut ca tematică dezvoltarea rurală din regiunea Sud Muntenia din punctul de vedere al condițiilor de mediu precum și al modului în care oportunitățile de afaceri din această zonă contribuie la dezvoltarea economică a regiunii. Un alt subiect dezbătut a vizat impactul pe care schimbările climatice îl au asupra agriculturii, participanții stabilind premisele unor viitoare proiecte pilot implicând Institutul de Geografie, Agenția, precum și Consiliul Județean Călărași, proiecte ce au în vedere riscurile naturale, cu atât mai mult cu cât între ADR Sud Muntenia și Institutul de Geografie există o colaborare de 15 ani concretizată prin contribuția Institutului de Geografie în realizarea unor strategii de dezvoltare.

În a doua parte a evenimentului au fost vizitate două ferme din județul Călărași, unde oaspeții au avut ocazia să discute cu membrii  „Consorțiului de extensie și dezvoltare rurală”, Vâlcele. Cu această ocazie au fost evidențiate beneficiile obținute cu sprijinul fondurilor europene, iar oaspeții au manifestat un interes deosebit privind agricultura și statutul fermelor mici și mijlocii din județul Călărași.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.