Acum ne puteți găsi și pe

ADR Sud Muntenia la Cel de-al treilea Atelier de lucru privind Sprijinul Orientat S3 - Activități Orizontale

În data de 27 martie 2019, un expert al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a participat la cea de-a III-a întâlnire privind Sprijinul Orientat Strategiilor de Specializare Inteligentă - Activități Orizontale, desfășurat la Viena, Austria.

Evenimentul a fost organizat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene și a avut ca obiectiv dezvoltarea unei înțelegeri comune a „Monitorizării și Evaluării S3” și aducerea organismelor tehnice, mai aproape de evaluatori, precum și de a construi capacitatea necesară de a colabora mai eficient cu evaluatorii în scopul de a pregăti viitoarea perioadă de programare 2021-2027.

Întâlnirea a reunit reprezentanți ai autorităților de management și organismelor intermediare din Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Bulgaria, România și Ungaria și a constituit un bun prilej de a discuta și lucra interactiv, având la bază propunerile Comisiei Europene din Regulamentul privind Dispozițiile Comune (RDC) pentru perioada de programare 2021-2027 în contextul unei bune guvernării a strategiilor naționale și regionale de specializare inteligentă, fiind inclusă ca o condiție favorizantă pentru obiectivul politic O Europă mai Inteligentă prin transformare economică inovatoare și inteligentă.

Evenimentul s-a desfășurat pe 4 grupuri de lucru, în care au fost prezentate diferite sisteme de guvernanță a strategiilor de specializare inteligentă și la niveluri diferite (național-regional) care au au avut ținut rolul unui scenariu în vederea dezvoltării Termenilor de Referință necesari unei evaluării de strategie.

De asemenea, trebuie menționat faptul că prin proiectul „Targeted Support to RIS3 in Romania”, Centrul Comun de Cercetare acorda sprijin agențiilor de dezvoltare regională pentru pregătirea următorului exercițiu financiar 2021-2027.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.