În perioada 21 – 22 octombrie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, a participat împreună cu Gilda Niculescu, şef Serviciu Strategii, Dezvoltare, Cooperare, la Conferinţa Finală a proiectului Working4Talent, ce a avut loc în Spania, în oraşul San Sebastian.
Acest proiect este finanţat de Programul de Cooperare Interregională INTERREG IVC, în cadrul celui de-al patrulea apel de proiecte, pe Axa prioritară 1 – Inovare şi economia cunoaşterii, Domeniul de intervenţie 1.4 „Ocuparea forţei de muncă, capitalul uman şi educaţie”.
Sub titlul „Strategii pentru atragerea talentelor”, conferinţa a vizat prezentarea principalelor rezultate ale acestui proiect, şi anume a bunelor practici folosite cu succes de diferite oraşe şi regiuni din Europa pentru atragerea şi reţinerea capitalului uman înalt calificat, cu precădere în domenii precum cercetarea şi inovarea. Aceasta reprezintă o modalitate eficientă de a contribui la dezvoltarea economiei bazată pe cunoaştere. Astfel au fost prezentate iniţiative de stimulare a antreprenoriatului (Centrul pentru IMM-uri al Universităţii din Aalto, Finlanda), programe de recrutare în industria IT din Irlanda (MAKE IT IN CORK), iniţiative mixte de branding municipal, atragere de capital uman şi stimulare a antreprenoriatului (DO IT IN BARCELONA), crearea de clustere în domenii competitive ale economiei regionale (crearea clusterului Arena Health din Norvegia). La această conferinţă au participat reprezentanţi ai tuturor partenerilor ce implementează proiectul Working4Talent, dar şi întreprinzători locali, cercetători, studenţi, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, interesaţi de strategiile şi măsurile ce pot fi întreprinse pentru a susţine dezvoltarea durabilă, bazată pe inovare. Totodată, domnul Benoit DALBERT – reprezentant al Secretariatului Tehnic Comun al programului INTERREG IVC a susţinut o prezentare legată de lansarea noului program INTERREG EUROPE.
Mai multe detalii despre acest eveniment pot fi obţinute accesând pagina de internet a programului, www.w4t.eu, şi site-ul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, www.adrmuntenia.ro, secţiunea Planificare Regională şi Parteneriate.