Evenimentul a avut ca scop crearea unui cadru de dezbatere informală privind cooperarea teritorială europeană, facilitând un dialog între beneficiarii programelor de cooperare teritorială europeană și ai programelor operaționale și generând sinergii între aceste programe finanțate din instrumentele politicii de coeziune.
În prima zi, reprezentanți ai Programului INTERREG Europe, Programului Transnațional Dunărea și URBACT au prezentat rezultatele obținute ca urmare a implementării proiectelor finanțate. Întrunirea a continuat cu o dezbatere asupra viitorului programelor de cooperare teritorială post-2020, în contextul propunerilor de regulamente privind perioada de programare 2021-2027 lansate de către Comisia Europeană și a preluării Președinției Consiliului UE de către România la data de 1 ianuarie 2019.
În cea de-a doua zi, au fost prezentate oportunitățile de finanțare oferite de către următoarele programe: Programul Transnațional Dunărea, ESPON, Interreg Europe și URBACT care au realizat informări despre apelurile de proiecte ce urmează să fie lansate în perioada imediat următoare.
La finalul acestor două zile au avut loc sesiuni de tip market place. Aceste sesiuni au constituit o bună oportunitate de a învăța din cele mai bune practici de cooperare transnațională și interregională, de a analiza oportunitățile oferite de următoarea perioadă de programare și de a perfecționa tehnicile de implementarea a proiectelor de cooperare teritorială europeană.
În ultima zi a evenimentului s-au organizat două ateliere de lucru referitoare la planificarea strategică și management financiar precum și comunicarea și capitalizarea rezultatelor proiectelor.
La acest eveniment au participat peste 50 de actori interesați, reprezentanți ai programelor de cooperare teritorială europeană, ai Ministerului ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Ministerului Afacerilor Externe, beneficiari, precum și potențiali beneficiari ai acestor programe.
Consorțiul proiectului Social Green este format din parteneri din Suedia, Portugalia, Spania, Croația, Estonia și România: Nordregio din Suedia (lider de proiect), Agenția Energetică sin Tartu (Estonia), Agenția Energetică Extremadura (Spania), Agenția Energetică Nord (Croația), CCDR-N – Comisia Regională de Coordonare și Dezvoltare din Nordul Portugaliei, CeiiA – Centrul pentru Excelență și Inovare în Industra Auto – Portugalia, Municipiul Alba Iulia (România), ADR Sud Muntenia.
Proiectul „Social Green” are o valoare totală de 1,2 milioane de euro, din care bugetul Agenției este de peste138 de euro. Acesta are o durată de impementare de 5 ani (aprilie 2016 – martie 2021), ADR Sud Muntenia devenind partener în cadrul proiectului la începutul lunii aprilie 2017, prin înlocuirea Primăriei Mizil în cadrul consorțiului.