În data de 22 septembrie 2022, doi reprezentanți ai ADR Sud Muntenia, împreună cu doi stakeholderi din cadrul Camerelor de Comerț, Industrie și Agricultură ale județelor Argeș și Dâmbovița, au participat, în cadrul proiectului UpGradeSME - Îmbunătățirea instrumentelor de politică care sprijină performanța IMM-urilor inovatoare, la seminarul interregional organizat în Budapesta, de Pannon Business Network Association – Ungaria. Evenimentul a reunit partenerii proiectului UpGradeSME, actori importanți interesați de revizuirea politicilor pentru internaționalizarea IMM-urilor, ai mediului de afaceri precum și ai autorităților publice naționale din țările partenere.
Evenimentul a fost structurat în doua sesiuni plenare, în prima parte a zilei a avut loc întâlnirea partenerilor din cadrul proiectului UpGradeSME în cadrul căreia s-a discutat despre activitățile implementate de fiecare partener din proiect în regiunea sa și unde au fost prezentate și detaliate etapele următoare privind raportarea finală dar și cele 11 bune practici identificate de parteneri.
În a doua parte a evenimentului au fost prezentate efectele post-COVID asupra economiei regionale, provocările întâmpinate, măsurile de politică adoptate, iar participanții s-au implicat activ, împărtășind experiența regională cu privire la internaționalizarea IMM-urilor în perioada post-COVID și a războiului din Ucraina.
Obiectivul proiectului „UpGradeSME” vizează îmbunătăţirea politicilor de internaţionalizare a IMM-urilor din regiunile partenere prin intermediul transferului de cunoştinţe, crearea şi dezvoltarea unui instrument inovativ pentru creşterea competitivităţii.
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este partener în cadrul acestui proiect, alături de Asociaţia Pannon Business Network Association – Ungaria (lider de proiect), Fundaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor Friesland – Olanda, Municipalitatea din Leeuwarden – Olanda, Steinbeis Innovation gGmbH – Germania, Comunitatea Intermunicipală CIM Ave din Portugalia, Agenţia pentru Dezvoltare Socio-Economică din San Sebastian – Spania şi Ministerul Economiei – Ungaria.
Mai multe detalii cu privire la proiect găsiți accesând: https://www.adrmuntenia.ro/index.php/proiectul-upgradesme/static/912.