Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a modificat perioada de depunere a fișelor de proiecte din cadrul celui de-al doilea apel privind „Sprijinul pentru pregătirea proiectelor de infrastructură în domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/ sau drumuri de legătură, centre de agrement/ baze turistice/ tabere școlare și infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiective de patrimoniu cu potențial turistic”, aferent Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT), Axa Prioritară 1 - Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri, Obiectivul specific 1.1 - Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature, Acțiunea 1.1.1 - Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI.
Astfel, data limită până la care potențialii beneficiari pot depune fișele de proiecte este 23 octombrie, ora 14:00. Documentele se vor trimite, cu adresă de înaintare, prin poșta electronică, la următoarea adresă de email: fise.proiecte@adrmuntenia.ro. De asemenea, menționăm că bugetul disponibil în cadrul celui de-al doilea apel este de 6.268.281,76 lei, iar entitățile considerate eligibile sunt:
- unitățile administrativ-teritoriale pentru proiectele destinate mobilității urbane și regenerării urbane;
- județele sau parteneriate între acestea și/sau între acestea și autorități publice locale pentru proiectele destinate infrastructurii rutiere de interes județean, inclusiv variantele ocolitoare și/sau drumuri de legătură.
Documentul poate fi consultat pe site-ul destinat planificării regionale, www.adrmuntenia.ro, secțiunea > Planificare regională > Planificare regională 2021-2027, accesând linkul următor: https://www.adrmuntenia.ro/download_file/article/555/corrigendum-1-Apel-2-ADR%20SM.pdf.