Joi, 19 ianuarie 2023, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a avut loc în sistem hibrid (fizic și prin intermediul mijloacelor de comunicare on-line) prima ședință tehnică cu autoritățile publice locale care au semnat contracte în cadrul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia”.
Până în prezent, au fost semnate patru proiecte ce vizează reabilitarea energetică a 30 de clădiri din județele Dâmbovița, Argeș și municipiile Ploiești și Slobozia. Astfel, vor fi realizate servicii de audit energetic, expertiză tehnică structurală și elaborarea DALI (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) privind creșterea eficienței energetice a clădirilor vizate. Discuțiile au vizat: stabilirea coordonatelor de derulare a celor patru contracte, calendarul estimativ de finalizare al prestării serviciilor și task-urile ce trebuie îndeplinite de fiecare parte terță implicată.
Andreea-Mirela Tache, director Cabinet Director General, alături de Carmen Munteanu, director Direcția Economică, Alin Izvoran, șeful Serviciului Implementare E.L.E.N.A. și Octavian Dobrescu, șeful Serviciului Achiziții Publice și Asistență Tehnică din cadrul ADR Sud-Muntenia, au participat la discuții cu reprezentanții contractantului, și ai autorităților publice locale beneficiare.
În regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia au fost semnate următoarele contracte:
Contract | Nr. clădiri reabilitate | Suprafață reabilitată (m2) | Tip de infrastructură | Mediu | Valoare lei, fără TVA |
---|---|---|---|---|---|
Contract prestări servicii județul Argeș | 9 | 26.337,00 | Educație | Urban | 658.231,92 |
Contract prestări servicii județul Dâmbovița | 6 | 19.288,95 | Educație, administrativ, sănătate | Urban și rural | 511.129,44 |
Contract prestări servicii municipiul Ploiești | 8 | 16.394,41 | Educație, sănătate | Urban | 416.508, 48 |
Contract prestări servicii municipiul Slobozia | 7 | 16.384,00 | Educație, sănătate | Urban | 407.831,76 |
Prin intermediul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia”, finanțat de Banca Europeană de Investiții din E.L.E.N.A., ADR Sud-Muntenia sprijină autoritățile publice locale din Regiunea Sud-Muntenia în vederea realizării documentațiilor tehnice pregătitoare pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice care urmează să fie finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027.
ADR Sud-Muntenia va elabora 107 documentații tehnice pentru clădiri publice din șase județe ale regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova și Teleorman), pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică a clădirilor publice.
Proiectul „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia” va fi implementat în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2024 și va avea o valoare totală de 2.278.000 de euro, din care contribuția instrumentului E.L.E.N.A. poate fi de maxim 90%.
Mai multe detalii despre proiect și instrumentul E.L.E.N.A. puteți afla de pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, www.adrmuntenia.ro, secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, titlul E.L.E.N.A., link: https://www.adrmuntenia.ro/index.php/por-sud--muntenia-20212027/static/1295.
The sole responsibility for the content of this press release lies with the authors. It does not necessarily reflect the opinion of the European Union. Neither the European Investment Bank nor the European Commission are responsible for any use that may be made of the information contained therein.