ADR Sud Muntenia

ADR Sud-Muntenia devine Organism Intermediar pentru Programul Sănătate

Miercuri, 26 iulie 2023, a fost semnat Acordul-cadru de delegare a unor funcţii privind implementarea Programului Sănătate, între Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Organism intermediar pentru Programul Operațional Sănătate (OI PS) și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Direcția Generală Program Operațional Sănătate (DGPOS), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sănătate (AM POS). Documentul strategic a fost semnat de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Adrian Câciu, pe de o parte, și de reprezentatul legal Liviu Gabriel Mușat, în calitate de director general al ADR Sud-Muntenia, pe de altă parte.

Acordul stabilește funcțiile delegate OI PS de către AM POS referitor la proiectele FEDR în cadrul priorităților 1, 2, 3, 4 și 7, finanțate prin Programul Sănătate, precum și drepturile și obligațiile părților care decurg din această delegare.

ADR Sud-Muntenia va gestiona o alocare de peste 376 de milioane de euro pentru județele componente ale Regiunii Sud-Muntenia: Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași.

OI PS este parte a sistemului de implementare a PS, garantând asupra activităților desfășurate de către OI PS în baza funcțiilor delegate prin prezentul Acord. Totodată, părțile se angajează să colaboreze în vederea implementării PS în România, prin orice activități necesare pentru asigurarea implementării eficiente și la timp, în conformitate cu funcțiile și responsabilitățile fiecărei părți și în baza procedurilor specifice și instrucțiunilor aplicabile.

Delegarea unor funcții ale autorității de management sau a implementării unor componente ale programului operațional s-a făcut raportat la capacitatea Agenției de a îndeplini corespunzător funcțiile delegate. Includerea în sistemul de gestiune și control aferent POS, a ADR a fost determinată de expertiza și experiența dobândite în calitate de organism intermediar în perioada de programare 2014-2020 în gestionarea intervențiilor din Programul Operațional Regional care au vizat infrastructură de sănătate.

Programul Sănătate (PS) este un program multifond (finanțare FSE+ și FEDR), cu o alocare totală de 5,88 mld.euro, care vine în continuarea eforturilor bugetului de stat și a bugetelor locale în sprijinirea implementării Strategiei Naționale de Sănătate 2022-2030 prin finanțarea de investiții atât în asistența prespitalicească și spitalicească, cât și în reziliența sistemului de sănătate. Programul va sprijini, de asemenea, intervenții care vizează dezvoltarea de soluții de cercetare și inovare în domeniul medical și dezvoltarea și utilizarea tehnologiilor digitale pentru facilitarea accesului la informație și educație.

Programul Sănătate, primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România, se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate pentru a răspunde, în timp adecvat și în condiții de calitate, nevoilor actuale de îmbunătățire a accesului la servicii de diagnostic și tratament, dar și nevoilor de servicii de prevenție primară și secundară.
 

Alte știri ADR Muntenia