ADR Sud Muntenia

ADR Sud-Muntenia, prezentă la întâlnirea comitetului de coordonare a proiectului european Back on Track

În perioada 25-28 februarie a.c., Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, reprezentată de Monica Măgureanu, șef serviciu, și Doinița Lefter, expert în cadrul Serviciului Proiecte și Relații Internaționale, Direcția Dezvoltare, a participat la întâlnirea comitetului de coordonare a proiectului european Back on Track.

Evenimentul, care a avut loc în Tuzla, Bosnia și Herzegovina, a fost găzduit de partenerul din această țară, reunind toți cei zece parteneri ai proiectului.

Prima zi a reuniunii de lucru a fost dedicată unei sesiuni interactive, în cadrul căreia au fost discutate stadiul activităților proiectului și provocările întâmpinate în derularea acestuia, precum și soluțiile propuse pentru a le depăși.

A doua zi a fost marcată de o sesiune online privind evaluarea primului an de implementare al proiectului, la care au participat ofițerul de proiect, din cadrul Autorității de Management a Programului pentru Regiunea Dunării și partenerii proiectului. Printre temele importante abordate s-au numărat prezentarea progresului general al proiectului, cu accent pe realizările obținute în primele două semestre de implementare, precum și detalierea obiectivelor specifice și activităților derulate de fiecare coordonator de proiect.

În partea a doua a întâlnirii, au fost prezentate activitățile planificate pentru perioada ianuarie-iunie 2025, în cadrul cărora ADR Sud Muntenia are rolul de coordonator al dezvoltării unei curricule pentru autogestionare și bunăstare mentală destinată tinerilor NEETs (tineri care nu care au un  loc de muncă, nu urmează o formă de învățământ şi nu participă la activități de formare profesională).

Proiectul este finanțat în cadrul apelului 1 al Programului pentru Regiunea Dunării, Axa Prioritară 3 – O regiune a Dunării mai socială, Obiectiv Specific 3.2 – Educație, instruire și învățare pe tot parcursul vieții.

Obiectivul principal al proiectului este promovarea și integrarea mai ușoară a tinerilor NEETs din mediul rural în societate, educație, formare sau pe piața muncii din regiunea Dunării. Prin soluții personalizate de educație și mentorat la distanță, proiectul facilitează incluziunea digitală a tinerilor NEETs din mediul rural, sprijinindu-i prin creșterea potențialului lor intelectual și a capitalului uman.

Mai multe informații despre proiectul Back on Track puteţi vizualiza pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia: Proiectul Back on Track (adrmuntenia.ro) 

2_29.jpg
WhatsApp Image 2025-02-27 at 21.14.50.jpeg
WhatsApp Image 2025-02-27 at 12.36.30.jpeg
WhatsApp Image 2025-02-27 at 12.36.29.jpeg

Alte știri ADR Muntenia