Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia îşi diversifică paleta de servicii pe care le oferă! Astfel, în luna august, ADR s-a autorizat ca furnizor de formare profesională a adulţilor pentru două ocupaţii: „Manager proiect” şi „Expert achiziţii publice”.
Începând cu data de 31 august a.c., ADR Sud Muntenia s-a autorizat ca furnizor de formare profesională a adulţilor şi pentru ocupaţia „Expert achiziţii publice”. În urma acestei noi autorizări, Agenţia, în calitate de furnizor de formare profesională, va organiza programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaştere naţională, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000.
Cursurile de pregătire profesională organizate de ADR Sud Muntenia sunt dedicate angajaţilor instituţiilor publice locale, personalului propriu care profesează în domeniul achiziţiilor publice şi doreşte să-şi îmbunătăţească cunoştinţele, celor care doresc să devină experţi acreditaţi în achiziţii publice, precum şi publicului larg interesat. Durata cursurilor va fi de 40 de ore şi, după finalizarea acestora, participanţii vor primi certificate de absolvire recunoscute de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Sportului şi de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Iniţiativa ADR de a realiza cursuri autorizate de către Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor vine ca urmare a experienţei acumulate de echipa Agenţiei, ce integrează cunoştinţe, deprinderi, aptitudini specifice mai multor ocupaţii importante pe piaţa muncii, care pot fi transmise publicului larg. Totodată, această autorizare vine ca răspuns la nevoile existente de instruire a personalului din cadrul autorităţilor şi partenerilor cu care colaborăm la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia şi nu numai.
Agenţia pentru Dezvoltare Sud Muntenia este, potrivit Legii nr. 315/ 2004, organism neguvernamental, non-profit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale, fiind coordonată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională, conducându-se după principiul autogestiunii economico-financiare. Mai multe detalii despre programele de formare profesională puteţi obţine contactând Direcţia Dezvoltare, persoană de contact: dir. adj. Mircea ENESCU, tel.: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: da.dezvoltare@adrmuntenia.ro.