Vineri, 26 mai 2023, la sediul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a avut loc semnarea următoarelor patru contracte pentru servicii de audit energetic, expertiza tehnică structurală și elaborarea DALI 2 (Documentația de avizare a lucrărilor de intervenție) privind creșterea eficienței energetice a 77 de clădiri publice în Regiunea Sud-Muntenia, aferente loturilor ce aparțin județelor Călărași, Prahova, Ialomița și Teleorman.
Astfel, au fost semnate:
Contract | Nr. clădiri reabilitate | Suprafață reabilitată (m2) | Tip de infrastructură | Mediu | Valoare lei, fără TVA |
Contract prestări servicii județul Călărași | 18 | 26.447,90 | Educație, administrativ, social, sănătate | Urban și rural | 697.431,12 |
Contract prestări servicii județul Prahova (fără UAT Ploiești) | 18 | 19.368,38 | Educație, sănătate | Urban și rural | 510.744,18 |
Contract prestări servicii județul Ialomița(fără UAT Slobozia) | 27 | 26.933,87 | Educație, administrativ | Urban și rural | 710.246,15 |
Contract prestări servicii județul Teleorman | 14 | 30.217,85 | Educație, sănătate, administrativ și social | Urban și rural | 796.844,71 |
Prin intermediul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia”, finanțat de Banca Europeană de Investiții din E.L.E.N.A., ADR Sud-Muntenia sprijină autoritățile publice locale din Regiunea Sud-Muntenia în vederea realizării documentațiilor tehnice pregătitoare pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice care urmează să fie finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027.
ADR Sud-Muntenia va elabora 109 documentații tehnice pentru clădiri publice din șase județe ale regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Prahova și Teleorman), pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică a clădirilor publice.
Proiectul „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud Muntenia” va fi implementat în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2024 și va avea o valoare totală de 2.278.000 de euro, din care contribuția instrumentului E.L.E.N.A. poate fi de maxim 90%.
Mai multe detalii despre proiect și instrumentul E.L.E.N.A. puteți afla de pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, www.adrmuntenia.ro, secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, titlul E.L.E.N.A., link: https://www.adrmuntenia.ro/index.php/por-sud--muntenia-20212027/static/1295.
The sole responsibility for the content of this press release lies with the authors. It does not necessarily reflect the opinion of the European Union. Neither the European Investment Bank nor the European Commission are responsible for any use that may be made of the information contained therein.