Prin acest proiect se urmărește susținerea dezvoltării spiritului antreprenorial la nivelul regiunii noastre, prin îmbunătățirea competențelor antreprenoriale pentru un număr de minimum 336 de persoane care intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în zona urbană și își au reședința sau domiciliul în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia (județele: Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman), din care: 236 de șomeri și persoane inactive și 100 de angajați (inclusiv persoane care desfășoară o activitate independentă).
Astfel, odată cu publicarea metodologiei, s-a dat startul la depunerea dosarelor din partea persoanelor interesate să participe la programul de formare în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”. Toți membrii grupului țintă, care vor fi selectați în urma procesului de evaluare a dosarelor de recrutare, vor beneficia de formare antreprenorială, îmbunătățindu-și astfel competențele antreprenoriale și devenind capabili să întocmească planuri de afaceri, respectiv: să stabilească obiective specifice ale afacerii proprii cât mai realiste, pe termen scurt, mediu și lung și căi de atingere a acestor obiective; să cuantifice necesarul de resurse și să realizeze alocarea lor eficientă; să determine fezabilitatea ideii de afacere; să încadreze în timpul necesar derulării etapelor afacerii, în funcție de resurse și de mediul extern și să delimiteze ariile de acțiune; să identifice posibilele riscuri pentru afacere; să stabilească strategiile optime pentru dezvoltarea afacerii.
Persoanele care vor face parte din acest grup țintă își vor îmbunătăți capacitatea de a recunoaște și exploata oportunitățile de dezvoltare a unor afaceri. Minimum 300 de persoane vor dobândi certificare din partea Autorității Naționale pentru Calificări (ANC), în urma participării la stagiile de curs. Menționăm că absolvenții vor elabora planuri de afaceri, care vor intra într-un proces de selecție pentru a fi finanțate în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, prin Programul Operațional Capital Uman.
Reamintim că din luna ianuarie 2018, Agenția, în calitate de partener, alături de Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România”, în calitate de lider, au demarat implementarea proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014 - 2020, Axa prioritară 3 „Locuri de muncă pentru toți”.
Obiectivul general al acestui proiect, ce are o perioadă de implementare de 36 de luni, este reprezentat de creșterea ocupării în regiunea de dezvoltare Sud Muntenia, prin dezvoltarea culturii antreprenoriale a persoanelor fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă etc.) și susținerea înființării, dezvoltării și menținerii pe piață a întreprinderilor cu profil non-agricol din zona urbană.
Metodologia de selecție a grupului țintă aplicată în cadrul proiectului „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, precum și anexele acesteia pot fi consultate pe website-ul Agenției – www.adrmuntenia.ro, secțiunea Proiecte, link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-start-pentru-afacerea-ta/static/1025.
Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să se înscrie la activitățile proiectului sunt invitate să-și depună candidaturile cât mai curând posibil.
Datele de contact ale birourilor județene de recrutare de la nivelul ADR Sud Muntenia sunt următoarele:
Nr. crt. |
Județ |
Adresă birouri județene de recrutare |
Date de contact |
1 |
Călărași |
ADR SM - Călărași - Str. General Constantin Pantazi, nr. 7A, mun. Călărași, jud. Călărași |
Andreea ROGOZEA |
2 |
Argeș |
ADR SM - Argeș - Piața Vasile Milea, nr. 1, mun. Pitești, jud. Argeș |
Larisa PETRE |
3 |
Giurgiu |
ADR SM - Giurgiu - B-dul Mihai Viteazul, nr. 4, mun. Giurgiu, jud. Giurgiu |
Andreea DOGARU |
4 |
Dâmbovița |
ADR SM - Dâmbovița - Bvd. Independenței, nr. 1, mun. Târgoviște, jud. Dâmbovița |
Mirabela ANCHIDIN |
5 |
Ialomița |
ADR SM - Ialomița - Piața Revoluției, nr. 1, mun. Slobozia, jud. Ialomița |
Florina RĂȘCANU |
6 |
Teleorman |
ADR SM - Teleorman - Str. Dunării, nr. 178, mun. Alexandria, jud. Teleorman |
Madălina GURUIANU |
7 |
Prahova |
ADR SM - Prahova - Str. Republicii, nr. 2-4, mun. Ploiești, jud. Prahova |
Andrei DURAN |