ADR Sud Muntenia

Cea de-a patra întâlnire a consorțiului ClusterFY

clusterfy_1.png

În perioada 11 - 12 iunie, ADR Sud Muntenia, prin Serviciul Dezvoltare, și reprezentații Consiliilor județene Dâmbovița și Prahova, beneficiari ai proiectului din regiunea Sud Muntenia, au participat la cea de-a patra întâlnire a consorțiului proiectului ClusterFY -  Stimularea colaborării inter-regionale a clusterelor şi integrarea în lanţurile valorice internaţionale, organizată în Hudiksvall, Suedia, de către regiunea Gavleborg, partener în cadrul proiectului.

ClusterFY, pe care ADR Sud Muntenia îl implementează în calitate de partener de la începutul anului trecut, alături de alte șapte entități din Uniunea Europeană, este finanțat prin programul INTERREG Europe şi se derulează până la sfârșitul anului 2021. Consorțiul proiectului este format din următorii parteneri: Agenția pentru Ştiință, Inovare şi Tehnologie (Lituania) – lider de proiect, ADR Sud Muntenia, Asociația Alianța Provinciilor nordice (Olanda), Municipalitatea din Hudiksvall (Suedia), Agenția pentru Dezvoltarea Întreprinderilor (Polonia), Universitatea din Castilia (La Mancha – Spania), Agenția de Inovare şi Energie (Slovacia) şi Centrul pentru Cercetare şi Tehnologie Hellas (Grecia).

Cu această ocazie, regiunea Gavleborg, împreună cu municipalitățile din Gavle și Hudiksvall, Suedia, au organizat o întâlnire cu partenerii proiectului, reprezentanți ai mediului public și privat din domeniul clusterelor, în cadrul căreia au fost prezentate: politicile pentru clustere ale statelor implicate în proiect, Strategiile de specializare inteligentă(S3) ale regiunilor partenere, importanța tehnologiilor generice esentiale (KET), precum şi bune practici pentru dezvoltarea clusterelor din Suedia. Reprezentații din regiunea Sud Muntenia au participat de asemenea la vizitele de studiu, în cadrul cărora au fost împărtășite bunele practici în activitatea de colaborare a clusterelor. Cu această ocazie s-au realizat vizite de studiu la Fiber Optic Valley Cluster, HIAB (producător de macarale ce utilizează sisteme avansate de fabricație) și Senseair (companie de succes în domeniul senzorilor pentru gaze). În cea de-a doua zi a avut loc o ședință a comitetului de coordonare a proiectului, pentru analizarea politicilor regionale și naționale de intensificare a proceselor de clusterizare și a documentelor programatice prezentate în data de 12 iunie, precum și pentru pregătirea următoarelor activități ale proiectului.

Reamintim că obiectivul principal al proiectului ClusterFY constă în îmbunătăţirea instrumentelor de politică regionale sau naţionale care urmăresc intensificarea proceselor de clusterizare, în special în sectoarele legate de tehnologiile generice esenţiale (KET), precum şi stimularea cooperării interregionale între/printre clustere şi reţelele de afaceri şi încurajarea integrării acestora în lanţurile valorice inovative şi o mai bună ocupare a forţei de muncă în vederea implementării strategiilor de specializare inteligentă.

În strânsă colaborare cu grupul de stakeholderi, format pe conceptul Qvadruplu Helix, partenerii ClusterFY îşi propun să elaboreze recomandări privind îmbunătăţirea instrumentelor de politică regională şi naţională (cum ar fi FEDR), care abordează intensificarea politicilor de clusterizare în sectoarele legate de tehnologiile generice esenţiale (KET). Ţintele şi obiectivele ClusterFY sunt planificate să caute rezultate durabile.

Bugetul total al proiectului este de 1.818.325 de euro, din care 174.320 de euro reprezintă bugetul ADR Sud Muntenia, din care contribuţia proprie a Agenției este de 3.486,40 euro.

Mai multe detalii despre implementarea ClusterFY aflați de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte – link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului – link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/

Alte știri ADR Muntenia