ADR Sud Muntenia lansează spre consultare publică prima versiune a analizei socioeconomice a regiunii din cadrul Planului de Dezvoltare Regională (PDR) pentru perioada 2021-2027. PDR Sud Muntenia este principalul document de planificare și programare la nivel regional, prin care se vor stabili viziunea de dezvoltare, obiectivul global și obiectivele specifice de atins la finalul perioadei de programare 2021-2027, direcțiile de acțiune și măsurile necesare pentru atingerea obiectivelor. Planul va avea ca anexă portofoliul de proiecte relevante la nivel regional. Observațiile și propunerile de îmbunătățire a documentului pot fi transmise prin email la adresa: programe@adrmuntenia.ro până la data de 31.03.2020.
Documentul poate fi descărcat accesând următorul link: https://www.adrmuntenia.ro/download_file/article/452/Analiza-socio-economic-PDR-draft-05-02-2020.pdf.
Vom fi vârful de lance al Regiunii Sud Muntenia, o zona prosperă, cu o puternică identitate în România şi în Europa, în care vor trăi demn cei peste 3,5 milioane de locuitori ai săi.
Misiunea noastră consta în stimularea dezvoltării sociale si economice, echilibrate si durabile a Regiunii, prin elaborarea şi implementarea de strategii şi programe, atragerea de investiţii si promovarea Regiunii pe plan intern si extern.
Cheia reuşitei noastre este acţiunea în parteneriat cu administraţiile publice locale, societatea civila si mediul de afaceri.
Agenţia oferă comunităţii posibilitatea de a-si construi si afirma identitatea europeana, beneficiarilor servicii de cea mai buna calitate si personalului un mediu de lucru care sa îi aducă satisfacţii personale.
Capitalul nostru cel mai important îl reprezintă angajaţii Agenţiei, tineri, entuziaşti, competenţi, loiali, capabili sa asimileze noul. Ei vor face posibila punerea în aplicare a misiunii declarate.