Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia a predat, luni, 16 decembrie 2024, documentațiile tehnice elaborate în cadrul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud-Muntenia”, finanțat de Banca Europeană de Investiții din E.L.E.N.A – DALI 2, pentru județul Teleorman, cel de-al doilea județ din Regiunea Sud-Muntenia. Livrabilele constau în expertiză tehnică, audit energetic, inclusiv certificat de performanță energetică și DALI, inclusiv studii de specialitate și avize.
Consiliul Județean Teleorman, în calitate de beneficiar, a intrat în posesia documentațiilor tehnico-economice pentru 12 obiective de investiții în educaţie, sănătate şi administraţie publică locală. Valoarea totală a investiției pentru cele 12 obiective de investiții este de aproape 240 milioane de lei TVA inclus, iar suprafaţa obiectivelor vizate depăşeşte 27.000 mp.
În următoarea etapa de implementare a Proiectului E.L.E.N.A., beneficiarii finali ai documentațiilor tehnice au obligația de a lansa pe site-ul www.e-licitație.ro procedurile de atribuire ale contractelor de proiectare și de execuție, în maxim 90 de zile de la data primirii de la ADR Sud-Muntenia, dar nu mai târziu de data finalizării Proiectului E.L.E.N.A.
Prin intermediul Proiectului „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud-Muntenia”, finanțat de Banca Europeană de Investiții din E.L.E.N.A., ADR Sud-Muntenia sprijină autoritățile publice locale din Regiunea Sud-Muntenia în vederea realizării documentațiilor tehnice pregătitoare pentru proiectele de eficiență energetică a clădirilor publice care urmează să fie finanțate în cadrul PR Sud-Muntenia 2021-2027.
În cadrul proiectului, ADR Sud-Muntenia va elabora documentații tehnice pentru 132 clădiri publice din șapte județe ale regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman), pentru implementarea proiectelor de eficiență energetică a clădirilor publice.
Proiectul „Program de Investiții Eficiență Energetică pentru Clădiri Publice Sud-Muntenia” va fi implementat în perioada ianuarie 2022 – decembrie 2024 și va avea o valoare totală de 2.278.000 de euro, din care contribuția instrumentului E.L.E.N.A. poate fi de maxim 90%.
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost predate către beneficiarii finali, documentații tehnico-economice pentru 57 de obiective de investiții ( 33 Dali 1 + 24 Dali 2), urmând ca, în cel mai scurt timp să se lanseze procedura de licitație deschisă (DALI 3), pentru alte 46 de obiective de investiții, dintre care 4 obiective pentru județul Teleorman.