Miercuri, 27 iulie, la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, începând cu ora 10.30, s-a desfăşurat şedinţa extraordinară de constituire a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia, în urma validării rezultatelor alegerilor locale din 5 iunie a.c..
Pe ordinea de zi a şedinţei au figurat următoarele puncte:
- Proiect de hotărâre privind aprobarea componenţei CpDR Sud Muntenia.
- Proiect de hotărâre privind alegerea preşedintelui şi a vicepreşedintelui CpDR Sud Muntenia.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, pentru anul 2015.
- Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia în Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2014 - 2020.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea comisiei de cenzori.
- Proiect de hotărâre privind aprobarea sumei aferente contribuţiei proprii a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea instrumentelor de politici care sprijină inovarea în rândul IMM-urilor” - UpGradeSME.
- Diverse.
De asemenea, în cadrul întâlnirii au mai fost prezentate Informarea privind situaţia la zi a implementării Programului Operaţional Regional 2007-2013 în regiunea Sud Muntenia, Stadiul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020 în regiunea Sud Muntenia şi Informarea privind situaţia la zi a implementării Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice 2007 - 2013.
Noii preşedinţi de Consilii judeţene din regiunea Sud Muntenia sunt: Constantin Dan Manu - Preşedintele Consiliul Judeţean Argeş, Vasile Iliută - Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Adrian Ţuţuianu - Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Marian Mina - Preşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, Victor Moraru - Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Bogdan Andrei Toader - Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova şi Adrian lonuţ Gâdea - Preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.
De asemenea, în cadrul şedinţei domnul Adrian Ţuţuianu, Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a fost ales preşedinte al CpDR Sud Muntenia, iar domnul Constantin Dan Manu, Preşedintele Consiliul Judeţean Argeş, a devenit vicepreşedintele CpDR Sud Muntenia.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul Regiunii de Dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.
CpDR Sud Muntenia este alcătuit din 28 de membri, câte patru de la nivelul fiecărui judeţ din regiunea noastră (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), după cum urmează: preşedintele consiliului judeţean, reprezentantul consiliilor locale municipale, reprezentantul consiliilor locale orăşeneşti, reprezentantul consiliilor locale comunale. Consiliul alege un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot fi reprezentanţi ai aceluiaşi judeţ iar aceste funcţii sunt îndeplinite, prin rotaţie, pentru câte un mandat de un an, de către preşedinţii consiliilor judeţene.
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.