ADR Sud Muntenia

Ghid pentru elaborarea Strategiilor Integrate de Dezvoltare Urbană

În perioada septembrie 2019 – martie 2022, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice, și Administrației (MDLPA) derulează Proiectul „Elaborarea politicii urbane ca instrument de consolidare a capacității administrative și de planificare strategică a zonelor urbane din România”, cofinanțat din Fondul Social European (FSE), prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020.

În cadrul acestui proiect a fost dezvoltat Ghidul pentru elaborarea strategiilor integrate de dezvoltare urbană (SIDU), document creat cu scopul de a sprijini orașele din România în a deveni verzi și reziliente, competitive și productive, juste și incluzive, și bine guvernate. Nu în ultimul rând, acesta oferă posibilitatea de a alinia noile strategii cu direcțiile și obiectivele propuse de prima politică urbană a țării.

SIDU este unul dintre principalele instrumente aflate la dispoziția administrațiilor publice locale pentru planificarea deciziilor administrative. Prin intermediul SIDU, administrațiile își realizează o radiografie exhaustivă a situației actuale a comunității și la finalul acestora își definesc viziunea pe termen lung, însoțită de un portofoliu de proiecte prioritare create prin implicarea societății civile și a tuturor factorilor interesați. Fiecare decizie administrativă modelează comunitățile în care trăim și afectează ritmul zilnic al vieții. Ca urmare, modul în care este planificat viitorul orașelor are un rol esențial pentru bunăstarea comunităților și îmbunătățirea calității vieții fiecărui cetățean.

Politica Urbană reprezintă viziunea de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă și rezilientă a României. Ea va stabili o agendă comună a autorităților publice de la nivel central și local pentru îmbunătățirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente și prin coordonarea și corelarea domeniilor sectoriale și a diferiților actori. Documentul va cuprinde un set de principii directoare de planificare, dezvoltare, management și susținere a zonelor urbane de toate dimensiunile, ce va rezulta în urma unui proces colaborativ și de stabilire a responsabilităților între toate nivelurile de guvernare, bazat pe implicarea tuturor actorilor urbani relevanți, inclusiv societatea civilă și sectorul privat.

Politica Urbană va respecta principiul autonomiei locale și subsidiarității. Ea nu are rolul de a înlocui politicile urbane și strategiile locale, ci de a le fundamenta.

O politică urbană națională pentru toate categoriile de zone urbane este fundamentală în implementarea obiectivelor de dezvoltare ale Noii Agende Urbane aprobate în cadrul Conferinței Habitat III a Organizației Națiunilor Unite, în 2016, respectiv în implementarea acțiunilor Agendei Urbane pentru UE.

Politica Urbană va fi elaborată în conformitate cu prevederile Noii Carte de la Leipzig, document ce va fi aprobat în cadrul Președinției Germaniei la Consiliul UE, semestrul II al anului 2020. Ea va asigura un cadru unic de planificare care va fundamenta programele de finanțare cu fonduri europene și naționale, pregătind astfel următorul exercițiu de finanțare 2021-2027.

Ghidul pentru elaborarea Strategiilor Integrate de Dezvoltare Urbană poate fi descărcat de pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, www.adrmuntenia.ro, secțiunea Comunicare > Bibliotecă > Documente utile > Ghiduri, link: https://www.adrmuntenia.ro/download_file/document/1234/Ghid-elaborare-SIDU-BM.pdf, sau de pe site-ul dedicat proiectului „Elaborarea politicii urbane ca instrument de consolidare a capacității administrative și de planificare strategică a zonelor urbane din România”, www.citadini.ro.

Alte știri ADR Muntenia