Joi, 9 septembrie 2021, ora 11.00, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de partener, a organizat online, prin intermediul aplicației Zoom, un Import Workshop, în cadrul proiectul SinCE-AFC – „Consolidarea spiritului antreprenorial al IMM-urilor din lanțul agroalimentar în tranziția către economia circulară”.
Obiectivul evenimentului a fost să identifice bunele practici ale economiei circulare în întreprinderile mici și mijlocii din sectorul agroalimentar, din celelalte regiuni participante în proiect, să se inspire din acestea și apoi să transfere cunoștințele în regiunea Sud - Muntenia.
La workshop, alături de reprezentanții ADR Sud Muntenia, au participat parteneri ai proiectului ANATOLIKI SA din Grecia, Donegal County Council din Irlanda, Regiunea Wielkopolska din Polonia, și reprezentanți ai autorităților publice naționale și locale, ai mediului de afaceri şi ai celui de cercetare de la nivelul regiunii Sud – Muntenia, dintre care îi amintim pe cei ai Consiliilor Județene Giurgiu și Călărași, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA București (INCDIE ICPE-CA), ICECHIM- filiala Călărași, Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat draftul Planului de Acțiune al regiunii Sud Muntenia, ce se va realiza în timpul implementării proiectului SinCE-AFC.
În continuare au fost prezentate bune practici din regiunile partenere invitate astfel:
- reprezentantul Staramaki, Stefanos Kamperis, a vorbit despre întreprinderea socială din Kilkis, nordul Greciei, care produce paie ecologice pentru băut, oferind consumatorilor un produs ecologic pentru a elimina treptat paiele din plastic pentru băut.
- reprezentantul organizației Enviro Grind Ltd, Martin Eves, a prezentat o bună practică din Irlanda despre prelucrarea deșeurilor organice prin procesul de compostare. Înființată în 1997 ca o afacere de măcinare a lemnului, Enviro Grind Ltd a deschis fabrica Co Donegal în 1998 pentru reciclarea deșeurilor din lemn și a celor verzi de grădina. După construirea unei fabrici de compostare 2005, compania a devenit una dintre primele instalații de compostare a subproduselor animale din Irlanda, care a primit aprobarea de la Departamentul Agricultură, Alimentație și Marină. Enviro Grind Ltd procesează deșeurile organice din surse precum grădini și parcuri, alimentele populației și firmelor, pește.
- reprezentanta Regiunii Wielkepolska, Magdalena Salewicz, a prezentat aplicația Foodsi care este un instrument de combatere a risipei de alimente și de limitare a pierderilor de alimente. Folosită Polonia în orașele Poznań, Varșovia, Wrocław, Tri-City și Cracovia, aplicația ajută restaurantele, brutăriile, cafenelele și supermarketurile să valorifice alimentele nevândute sub formă de pachete surpriză pe piață.
În cadrul evenimentului au avut loc discuții despre modul în care funcționează bunele practici prezentate, oferind informații detaliate și utile pentru planificarea acțiunilor care urmează să fie incluse în Planul de acțiune al ADR Sud Muntenia în cadrul proiectului SinCE-AFC.
Proiectul SinCE-AFC ”Consolidarea spiritului antreprenorial al IMM-urilor din lanțul agroalimentar în tranziția către economia circulară” este finanțat în cadrul celui de-al patrulea apel al Programului INTERREG Europe și are ca obiectiv principal îmbunătățirea politicilor în domeniul strategiilor regionale de inovare prin facilitarea mecanismelor orizontale care susțin și sporesc spiritul antreprenorial al IMM-urilor în sectorul agroalimentar prin exploatarea oportunităților de economie circulară.
Mai multe detalii despre proiectul SinCE-AFC puteţi obţine accesând următoarele link-uri: