O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet blând s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu,
lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens.
Cu lacrimi în ochi şi sufletele pline de durere ne luăm rămas bun de la cea care ne-a fost colegă dragă,
Gina Popescu!
Căldura sufletească şi chipul ei mereu zâmbitor vor rămâne veşnic în amintirea noastră.
Transmitem familiei îndurerate, în aceste momente grele, sincere condoleanţe şi gândurile noastre de mângâiere.
Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Prietenii şi colegii din ADR Sud Muntenia
Vom fi vârful de lance al Regiunii Sud Muntenia, o zona prosperă, cu o puternică identitate în România şi în Europa, în care vor trăi demn cei peste 3,5 milioane de locuitori ai săi.
Misiunea noastră consta în stimularea dezvoltării sociale si economice, echilibrate si durabile a Regiunii, prin elaborarea şi implementarea de strategii şi programe, atragerea de investiţii si promovarea Regiunii pe plan intern si extern.
Cheia reuşitei noastre este acţiunea în parteneriat cu administraţiile publice locale, societatea civila si mediul de afaceri.
Agenţia oferă comunităţii posibilitatea de a-si construi si afirma identitatea europeana, beneficiarilor servicii de cea mai buna calitate si personalului un mediu de lucru care sa îi aducă satisfacţii personale.
Capitalul nostru cel mai important îl reprezintă angajaţii Agenţiei, tineri, entuziaşti, competenţi, loiali, capabili sa asimileze noul. Ei vor face posibila punerea în aplicare a misiunii declarate.