ADR Sud Muntenia

A doua întâlnire transnaţională a proiectului INMA

img_20160621_175-1469446594.jpg

În perioada 20-24 iunie, doi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au participat la cea de-a doua întâlnire transnaţională a proiectului „INMA - Agenţi pentru managementul inovării în cadrul IMM-urilor”, organizată la Lisabona, Portugalia.

La întâlnire au participat reprezentanţii ai organizaţiilor partenere în cadrul proiectului din: turcia, Spania, Italia, România şi Portugalia. Proiectul, ce se derulează începând cu luna noiembrie 2015 şi va fi finalizat la sfârşitul lunii octombrie 2017, are ca obiectivul principal transferarea către partenerii din alte ţări europene, a profilului ocupaţional european „Agent pentru Managementul Inovării în cadrului Întreprinderilor mici şi mijlocii”. În cadrul întâlnirilor de lucru ale proiectului INMA au fost discutate atât activităţile realizate deja, cât şi următoarele acţiuni ce vor avea loc în perioada viitoare. Până în acest moment a fost realizată de către fiecare partener o analiză naţională cu privire la nevoile şi provocările cu care se confruntă IMM-urile europene în încercarea de a inova. Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a elaborat o sinteză a acestor rapoarte, în vederea furnizării unei imagini de ansamblu ce va fi utilă în instruirea şomerilor ce au calificări academice pentru ca aceştia să devină agenţi pentru managementul inovării în cadrul IMM-urilor. Cu această ocazie au fost prezentate etapele ulterioare ale proiectului (organizate pe categorii: management, diseminare, evaluare calitativă etc.), termenele limită, precum şi modalită- ţile de implementare cu succes ale acestora.

Notă: Articol apărut în newsletter-ul electronic Info Regional Sud Muntenia nr. 282