ADR Sud Muntenia

Concurs pentru ocuparea a 3 posturi de expert in cadrul Biroului Coordonar Pol - 23 februarie 2010

AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ SUD MUNTENIA ORGANIZEAZĂ  IN DATA DE 23.02.2010 CONCURS PENTRU OCUPAREA  A TREI POSTURI DE EXPERT, ÎN CADRUL BIROULUI COORDONATOR POL. CONCURSUL SE VA DESFĂŞURA LA SEDIUL CENTRAL AL ADR SUD MUNTENIA, DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAŞI, STR. 1 DECEMBRIE 1918, NR.1. EXPERŢII ÎŞI VOR DESFĂŞURA ACTIVITATEA LA SEDIUL BIROULUI COORDONATOR POL DIN MUNICIPIUL PLOIEŞTI.  CONTRACTELE INDIVIDUALE DE MUNCĂ ALE EXPERŢILOR VOR FI PE DURATĂ DETERMINATĂ , DIN MOMENTUL ANGAJĂRII PÂNĂ PE DATA DE 1 NOIEMBRIE 2011.
Cerinţe obligatorii pentru ocuparea postului:
•    Studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalent, de preferinţă  în unul dintre următoarele domenii: economic, tehnic, urbanism, juridic;
•    Cunoştinţe minimale socio-economice şi geografice referitoare la arealul polului de creştere;
•    Cunoştinţe foarte bune de limba engleză;  
•    Abilităţi de negociere şi mediere;
•    Spirit de iniţiativă şi creativitate;
•    Cunoştinţe bune de operare pe calculator;
•    Să nu se afle în conflict de interese ( de exemplu, să nu fie acţionar la societăţi comerciale care să deruleze contracte cu unităţile administrative din cadrul polului).  
Dosarele de înscriere se vor depune la sediul central al ADR Sud-Muntenia, din Municipiul Călăraşi,  până la data de 19.02.2010, ora 14:00.
Concursul se va desfăşura în data de 23.02.2010 la sediul central al ADR Sud-Muntenia din Călăraşi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 1, jud. Călăraşi, începând cu ora 1100. Etapele concursului sunt următoarele: selecţia dosarelor depuse (probă eliminatorie); proba scrisă(probă eliminatorie), cu o durată de 2 ore, punctaj maxim 100 puncte, punctaj de promovare a probei scrise- minim 70 de puncte; interviul(probă eliminatorie), cu o durată maximă de 1 oră, punctaj maxim 100 puncte, punctaj de promovare a interviului- 80 de puncte.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul ADR Sud-Muntenia, str.1 Decembrie 1918, nr. 1, Călăraşi, tel. 0242/331 769. Persoane de contact: VIŞAN MARIANA, Director adjunct Organism Intermediar/ e-mail:da.oi@adrmuntenia.ro , GEORGESCU COZIA – Coordonator pol de creştere – tel: 0733449678, e-mail: pci@ploiesti.ro si  MÂŢU IOANA – Şef Birou Resurse Umane /e-mail: resurseumane@adrmuntenia.ro. Cuprinsul prezentului anunţ, bibliografia, precum şi documentele necesare înscrierii la concurs pot fi consultate şi pe site-ul ADR Sud Muntenia, la adresa www.adrmuntenia.ro (secţiunea Bibliotecă-Documente utile).