ADR Sud Muntenia

Infrastructura rutieră din oraşul Topoloveni reabilitată cu fonduri Regio !

ineri, 6 mai 2011, oraşul Topoloveni a devenit beneficiarului celui de-al treilea contract de finanţare nerambursabilă din Regio. Evenimentul a avut loc la Bucureşti în prezenţa celor trei părţi semnatare ale contractului: Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, în calitate de Organism Intermediar, reprezentată de directorul Liviu Muşat, unitatea administrativ teritorială oraşul Topoloveni, în calitate de beneficiar, reprezentată de Primarul Gheorghiţă Boţîrcă şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management, reprezentat de Secretatul de stat Răzvan Murgeanu.
Beneficiarul contractului va  primi  fonduri din Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 2, Domeniul major de intervenţie 2.1 "Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene şi străzi urbane - inclusiv construcţia/ reabilitarea şoselelor de centură"” pentru proiectul ,,Modernizarea şi reabilitarea de străzi urbane în oraşul Topoloveni".  Valoarea totală a cererii de finanţare  este de 33.779.554,91 lei din care: valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR reprezintă  20.922.406,69 lei, valoarea eligibilă  nerambursabilă din bugetul naţional reprezintă  2.781.591,64 lei, iar cofinanţarea eligibilă a beneficiarului   reprezintă 483.755,07 lei. Durata de implementare a proiectului este de 31 de luni, interval de  timp în care vor  fi reabilitate şi modernizate  străzi cu o lungime totală de 7,8  km.
„Proiectul semnat astăzi are ca scop îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii din oraşul Topoloveni. La nivel de regiune, este cel de-al XVIII-lea contract semnat ce are ca scop reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere. Până acum, prin intermediul Axei prioritare 2, au fost semnat contracte ce au o valoare totală a asistenţei nerambursabile de peste 920 de milioane de lei” a declarat Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.

ADR Sud Muntenia  este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242-331-769, 0242-315-009, 0728-026-708, fax: 0242-313-167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Daniela TRAIAN,
Şef Serviciu Comunicar

Alte știri ADR Muntenia