ADR Sud Muntenia a continuat seria de evenimente Sesiune de informare destinată studenţilor din regiunea Sud Muntenia. Prima întâlnire informală a avut loc în municipiul Călăraşi, în data de 11 octombrie, la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, Facultatea de Management Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, la care au participat peste 70 de studenţi. Cel de-al doilea eveniment a avut loc în municipiul Târgovişte, în data de 30 octombrie, la Universitatea „Valahia”, unde au fost prezenţi peste 200 de tineri studenţi. Ultima întâlnire din acest an cu studenţii din regiunea Sud Muntenia a avut loc la Universitatea din Pitesti, in data de 6 noiembrie, unde reprezentanţii ADR au avut ocazia să dialogheze cu peste 100 de tineri interesaţi să afle mai multe detalii despre accesarea fondurile europene.
Organizarea acestor evenimente a avut rolul de a promova Regio - Programul Operaţional Regional 2007 - 2013 în rândul tinerilor , precum şi de a impulsiona interesul acestora pentru oportunităţile oferite de finanţările europene. In acest context, studenţilor le-au fost prezentate noţiuni generale despre accesarea fondurilor europene prin Regio, dar şi câteva exemple de proiecte care s-au implementat cu succes în judeţele Argeş, Dâmboviţa si Călăraşi. Totodată, s-au purtat discuţii pe tema procesului de planificare pentru următoarea perioadă de programare (2014 – 2020). Astfel, au fost abordate subiecte privind noul context al programării strategice pentru regiunea Sud Muntenia, precum şi noile orientări la nivel european, ce vor ghida programarea instrumentelor structurale pentru perioada 2014 - 2020.
Cele trei evenimente, la care au participat aproape 400 de studenţi, au fost organizate cu sprijinul Axei prioritare 6 „Asistenţă tehnică”, finanţată din REGIO, acestea având scopul de a disemina rezultatele implementării Programului Operaţional Regional în Sud Muntenia.