Proiectul ClusterFY – „Stimularea colaborarii inter-regionale a clusterelor şi integrarea în lanţurile valorice internaţionale” este finanţat în cadrul celui de-al doilea apel al Programului INTERREG Europe și are ca obiectiv principal îmbunătăţirea instrumentelor de politică regionale sau naţionale care urmăresc intensificarea proceselor de clusterizare, în special în sectoarele legate de tehnologiile generice esenţiale (KET), precum şi stimularea cooperării interregionale între/printre clustere şi reţelele de afaceri şi încurajarea integrării acestora în lanţurile valorice innovative.
Întâlnirea a constituit un bun prilej pentru a discuta despre stadiul implementării Planului de acțiuni al proiectului, precum și despre contextul european, național și regional pentru pregătirea perioadei de programare 2021-2027. Au fost prezentate activitățile ce au avut loc pe parcursul primului an de implementare a Planului de acțiuni în condițiile pandemiei Covid-19.
Reamintim că proiectul ClusterFY abordează nevoile rețelelor de afaceri și a clusterelor care se integrează în lanțurile de valori inovatoare regionale și internaționale, care își sporesc capacitățile de inovare pentru comercializarea cunoștințelor, crearea de inovații radicale, implementarea soluțiilor perturbatoare prin exploatarea tehnologiile generice esențiale, în special în domeniile prioritare ale strategiilor de specializare inteligentă.
Mai multe detalii despre proiectul ClusterFY aflați de pe website-ul Agenției, secțiunea Proiecte, link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-clusterfy/static/952, precum și pe site-ul proiectului–link: https://www.interregeurope.eu/clusterfy/.