ADR Sud Muntenia

Judeţul Giurgiu

Judeţul Giurgiu este situat în partea de sud a României, pe cursul inferior al Dunării. Amplasarea pe malul Dunării de-a lungul a 72 km conferă judeţului posibilitatea de a avea legături fluviale cu ţările riverane şi Marea Neagră.Reşedinţa judeţului este municipiul Giurgiu, aflat la 64 km de capitala ţării, pe ruta Bucureşti – Sofia – Atena sau Bucureşti – Istambul.Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea, municipiul Giurgiu a fost gazda unor premiere tehnice: prima linie de cale ferată din România (Bucureşti – Giurgiu), prima linie de telegraf şi podul de peste Dunăre.

Giurgiu este un important punct de trecere a frontierei pentru traficul de mărfuri şi persoane. Municipiul Giurgiu este unul dintre cele mai importante porturi româneşti la Dunăre. În nordul judeţului sunt în exploatare zăcăminte de ţiţei, iar din albiile Dunării şi râurilor ce străbat judeţul sunt extrase nisipuri şi pietrişuri.

Aparţinând Câmpiei Române, suprafaţa judeţului este alcătuită din păduri şi terenuri arabile. Judeţul Giurgiu are în componenţă un municipiu, două oraşe, 51 de comune şi 167 de sate. Populaţia judeţului Giurgiu reprezintă 1,3% din populaţia României. În economia judeţului Giurgiu se disting ca activităţi cu pondere semnificativă,  agricultura, industria şi comerţul. În cadrul industriei judeţului reprezentative sunt: industria alimentară şi a băuturilor, extracţia petrolului şi gazelor naturale, industria textilă şi a confecţiilor din textile.  

În judeţ există două parcuri industriale – Parcul Tehnologic şi Industrial Giurgiu Nord şi Parcul Industrial Bolintin-Deal însă economia judeţeană nu oferă încă toate condiţiile pentru a atrage un număr major de investiţii, cu toate acestea, deschiderea judeţului către căi majore rutiere, feroviare şi navale, constituie argumente cheie pentru dezvoltarea acestui potenţial. Portul Giurgiu şi Zona Liberă pot asigura un tranzit economic facil şi variat al mărfurilor ce traversează coridorul comercial din sudul României. Majoritatea IMM-urilor activează în domeniul comerţului, industriei uşoare, construcţiilor, transporturi. 

Judeţul Giurgiu este încă un judeţ predominant agricol, cu aproape 50% din populaţie angajată în acest sector. Întrucât în continuare mai mult de jumătate din populaţie este activă în agricultura de subzistenţă se impun măsuri pentru eficientizarea agriculturii.

Transportul rutier, legătura primă cu municipiul Bucureşti şi cu restul ţării, dispune de un drum expres şi drumuri naţionale în marea majoritate în condiţii acceptabile de drum. Portul Giurgiu poate deveni o variantă pentru transportul pentru mărfuri din portul Constanţa, pe un posibil traseu Constanţa – Giurgiu – Bucureşti. Această ieşire la Dunăre este un punct geostrategic important pentru România, prin acest punct realizându-se una din legăturile principale ale Vestului Europei cu Orientul Apropiat, acest aspect relevând potenţialul ridicat de dezvoltare al judeţului Giurgiu.

Judeţul Giurgiu beneficiază de prezenţa a numeroase obiective turistice pe teritoriul său. În ceea ce priveşte numărul de sosiri ale turiştilor, judeţul înregistrează un număr scăzut, lucru compensat prin faptul că o mare parte dintre aceştia sunt turişti străini. O resursă importantă a turismului este constituită din existenţa unui număr important de locuri de cazare pe motonave. 

Municipiul Giurgiu este un important port dunărean pe traseul coridorului de transport nr.9 Dunăre - Canal Rinn - Mein Dunau. Este legat pe calea fluvială de nouă ţări, precum şi de Marea Neagră şi Marea Nordului. Magistrala feroviară pan-europeană, care porneşte de la Ostende (Belgia), trece prin Berlin, Praga, Budapesta, Bucureşti, Giurgiu, Ruse, Sofia, Istambul şi, prin Salonic, face legătura cu Atena. Între Giurgiu şi Ruse se află singurul pod peste Dunare între România şi Bulgaria, pod ce a fost construit între anii 1952 şi 1954 şi a fost denumit simbolic „Podul Prieteniei”.

Printre obiectivele turistice de interes ale municipiului Giurgiu pot fi menţionate ruinele vechii cetăţi medievale, Muzeul de istorie, Turnul cu ceas, monumentele închinate eroilor Războiului de Independenţă şi al ostaşilor francezi căzuţi la Giurgiu în primul război mondial, catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, Biserica „Înălţarea Domnului” şi Biserica „Buna Vestire”, unde se păstrează pictura interioară originală realizată de Gheorghe Tătărăscu.

În judeţul Giurgiu există o zonă deosebit de atractivă pe raza comunei Comana. Rezervaţia din pădurea Comana este monument al naturii, un paradis al faunei şi florei specifice Câmpiei Dunării. Unicitatea rezervaţiei este datorată existenţei bujorului românesc, în luna mai desfăşurându-se aici „Sărbătoarea bujorului”. Cel mai de seamă monument din această zonă este Mânăstirea Comana, ctitorie a domnitorului Vlad Tepeş. La Călugăreni, localitate istorică al cărei nume a depăşit de mult graniţele ţării, se poate vizita crucea lui Mihai, monument ridicat în anul 1993 cu prilejul sărbătoririi a 400 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a lui Mihai Viteazul. Toate aceste obiective turistice amintesc de trecutul acestor meleaguri ca mărturie a evoluţiei şi continuităţii noastre în acest spaţiu[i].

 

 



[i] Informaţiile sunt preluate de pe site-ul Consiliului Judeţean Giurgiu – link: http://www.cjgiurgiu.ro/ şi de pe site-ul Direcţiei Judeţene de Statistică Giurgiu –  link: http://www.giurgiu.insse.ro/main.php?id=404