Acum ne puteți găsi și pe

La Mulți Ani România! La Mulți Ani Români de pretutindeni!

Ca în fiecare an, cu ocazia Zilei Naționale a României, cu solemnitatea datorată împlinirii a 101 ani de la înfăptuirea Marii Uniri, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia a cinstit memoria eroilor care s-au jertfit pentru realizarea idealului de unire, idealul tuturor românilor.

În acest sens, în cadrul manifestărilor oficiale prilejuite de Ziua Națională a României, reprezentanții Agenției au depus o coroană de flori la Monumentul Eroilor din zona Orizont, simbol al profundei prețuiri pentru sacrificiul eroilor români.

1 Decembrie a fost declarată Ziua Națională a României în anul 1990, marcându-se astfel momentul în care Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul s-au unit cu Patria Mamă, în 1918.

Notă

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.