Sâmbătă, 23 iulie a.c., Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, a primit din partea primarului municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, Medalia de Aur Jubiliară „Câmpulung 500”, în semn de apreciere pentru colaborarea dintre municipalitatea câmpulungeană și Agenție.
Cu această ocazie, Liviu Gabriel Mușat a transmis: „De fiecare dată când acțiunile noastre se leagă de județul Argeș este o bucurie, este o sărbătoare, iar când venim în județul Argeș, în prima capitală a Țării Românești, este una dintre cele mai importante sărbători ale sufletului nostru. Iar când în prima capitală a Țării Românești vedem atât entuziasm în ceea ce privește rezolvarea problemelor prin intermediul fondurilor europene, ne gândim că nu degeaba suntem de peste 23 de ani în slujba comunităților din Regiunea Sud - Muntenia. La Câmpulung este deja o emulație extraordinară, la fel ca în întreg județul Argeș, privind fondurile europene. Vreau să vă felicit, doamnă primar, pe dumneavoastră, echipa dumneavoastră, pentru interesul pe care îl acordați acestui domeniu atât de important. Cele zece proiecte pe care le aveți în cadrul actualului program sunt chezășie a acestui interes și sunt convins că programul 2021-2027 va aduce câmpulungenilor, județului Argeș, încă o seamă de proiecte care să răspundă atâtor și atâtor nevoi cu care ne confruntăm”.
Evenimentul a făcut parte din suita „Câmpulung 500” și s-a desfășurat în perioada 18-24 iulie a.c., cu ocazia celei de-a XXII-a ediții a „Zilelor Municipiului Câmpulung”, sărbătoare organizată de Sf. Ilie, patronul spiritual al orașului, aproape fără întrerupere până în zilele noastre și care își are originea, probabil la „Descălicătoarea Țării Românești”, când se organiza sus, în munți, după cum afirmă un vechi zapis rucărean. Își are originea în istoria care ne spune că din prima capitală a Țării Românești a plecat, în urmă cu 500 de ani, primul document scris în limba română, și anume „Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului” (1521).
Formându-se și dezvoltându-se în chiar procesul formării și dezvoltării poporului, deci odată cu el, limba română este expresia istoriei și a înaltelor lui însușiri. Îmbogățită și înfrumusețată continuu, ea a înscris, a păstrat și a transmis experiența de viață a poporului. Stăpânirea temeinică și folosirea corectă a limbii române constituie nu numai o necesitate, dar și o datorie pentru noi toți, cei care contribuim la făurirea, în continuare, a istoriei poporului român, limba fiind una dintre caracteristicile esențiale, definitorii, ale acesteia.