ADR Sud Muntenia

Peste 3 milioane de euro vor fi alocati Regiunii Sud Muntenia pentru realizarea de investitii in domeniul protectiei me

Peste 100 de persoane, reprezentanti ai autoritatilor publice locale din regiunea Sud Muntenia, au participat la Giurgiu,  pe data de 12 iunie 2007, la lansarea regionala a Programului Phare 2005 CES - „Schema de granturi pentru sprijinirea investitiilor sectorului public in sectoarele prioritare de mediu” . Noul programul de finantare are rolul de a sprijini dezvoltarea activitatilor de investitie de catre autoritatile publice cu responsabilitati in urmatoarele sectoare de mediu prioritare: gestionarea deseurilor si gospodarirea apelor si a apelor uzate.

 

Bugetul total disponibil pentru aceasta licitatie este 26,67 milioane EURO. Suma alocata Regiunii Sud Muntenia  este de 3,334 milioane EURO, din care 2,5 milioane EURO din fonduri europene si 0,834 milioane EURO de la bugetul de stat.

 

Potentialii beneficiari sunt autoritatile publice din localitatile cu maximum 50 000 locuitori din regiunea Sud Muntenia. Valoarea finantarii nerambursabile va fi cuprinsa intre 300.000 EURO si 1.000.000 EURO, pentru fiecare proiect. Fiecare beneficiar al finantarii nerambursabile trebuie sa contribuie cu un aport propriu de cel putin 10 %, in numerar, din bugetul proiectului.  

 

Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia va oferi consultanta pe tot parcursul perioadei licitatiei, pana la depunerea proiectelor. Astfel, in fiecare saptamana, in zilele de joi si vineri va functiona un helpdesk unde toti cei interesati se pot adresa si pot primi sfaturi in ceea ce priveste scrierea proiectelor. De asemenea, vor fi organizate doua caravane informative, in primele saptamani ale lunilor iulie si august. Speram ca aceste activitati sa contribuie la inregistrarea unui numar cat mai mare de proiecte care sa poata fi finantate”, a declarat  Liviu Musat, directorul ADR Sud Muntenia.

 

Ghidul Solicitantului este disponibil pentru consultare pe pagina de internet Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia  http://www.adrmuntenia.ro/biblioteca.php?id=6 , a Ministerului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintei, www.mdlpl.ro, si pe cea a Centrului European de Informare, www.infoeuropa.ro.

 

Cererile de finantare  pot fi depuse pana pe data de 15 august 2007, ora 16.00,  la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia din Calarasi,  strada 1 Decembrie 1918, nr.1.  Ulterior, acestea vor fi evaluate la nivel regional de catre o comisie de evaluare numita de catre Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia.

 

Persoana de contact pentru prezenta Schema de granturi  este Sergiu Manole, expert in cadrul Directiei Dezvoltare, telefon: 0242-331-769, 0728-026-708,    fax : 0242-313-167 ,  email : office@adrmuntenia.ro  .

 

 

 

 

Daniela Traian

 

Sef birou comunicare

 

Alte știri ADR Muntenia