ADR Sud Muntenia

Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă în județul Prahova, în consultare publică

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat versiunile actualizate ale Planurilor Teritoriale pentru o Tranziție Justă în județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Mureș, Prahova și Galați.

Obiectivul general al planurilor teritoriale de tranziție justă este de a proteja populația și economia județului în contextul provocărilor tranziției la neutralitatea climatică și de a favoriza valorificarea deplină oportunităților de dezvoltare create de parcursul către o economie cu emisii reduse. Aceste documente strategice vor sta la baza elaborării Programul Operațional Tranziția Justă 2021-2027.

Mecanismul vizează regiunile și sectoarele cele mai afectate de tranziție, având în vedere dependența lor de combustibilii fosili, sau procesele industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră.

În regiunea de dezvoltare Sud - Muntenia, județul ce va fi sprijinit prin POTJ este Prahova, care a elaborat propriul Plan Teritorial pentru o Tranziție Justă în județul Prahova. Descrierea documentului și prezentarea tipurilor de operațiuni propuse a fi sprijinite prin PTTJ Prahova poate și găsită pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, adrmuntenia.ro, link: https://www.adrmuntenia.ro/planul-teritorial-pentru-o-tranzitie-justa-in-judetul-prahova/static/1559

Propunerile și observațiile pe marginea documentelor pot fi transmise în perioada 26 aprilie – 10 mai 2022, la adresa de e-mail potj@mfe.gov.ro.

Versiunea a doua a Planului Teritorial pentru o Tranziție Justă în județul Prahova, alături de anexe, este publicată pe site-ul ADR Sud Muntenia, secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud - Muntenia > Programe implementate > Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă în județul Prahova, link: https://www.adrmuntenia.ro/planul-teritorial-pentru-o-tranzitie-justa-in-judetul-prahova/static/1559, sau pe site-ul MIPE, link: https://mfe.gov.ro/minister/perioade-de-programare/perioada-2021-2027/.

Alte știri ADR Muntenia