ADR Sud Muntenia

Prima întâlnire a grupului actorilor interesaţi de politicile de clustere în cadrul proiectului ClusterFY

clusterfy-1498030707.jpg

În data de 20 iunie 2017, la Târgovişte a avut loc prima întâlnire a grupului actorilor interesaţi de revizuirea politicilor de clustere, eveniment organizat în cadrul proiectului ClusterFY.

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia implementează în calitate de partener proiectul ClusterFY, finanţat din Programul INTERREG Europe.

În cadrul acestei prime întâlniri ce a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Dâmboviţa, reprezentanţii Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au oferit informaţii importante grupului actorilor implicaţi în politica de clustere despre proiectul ClusterFY, activităţi, precum şi rezultatele acestuia.

Cei peste 40 de participanţi la eveniment au aflat detalii despre obiectivul proiectului ClusterFY, care vizează îmbunătăţirea instrumentelor de politică pentru accelerarea procesului de clusterizare a IMM-urilor, stimularea cooperării între clustere, prin sprijinirea IMM-urilor pentru a accesa lanţurile valorice globale şi de a se angaja în cooperări pe termen lung cu parteneri strategici din Europa şi din întreaga lume.

Proiectul este implementat în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 decembrie 2021, de un consorţiu format din opt parteneri din Suedia, Olanda, Polonia, Slovacia, Grecia, Spania şi România al cărui Coordonator este Agenţia pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie (MITA) din Vilnius, Lituania. Valoarea totală a acestui proiect este de 1.818.325 de euro, din care bugetul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este de 174.320 de euro, contribuţia proprie a Agenţiei fiind de 3.486,40 de Euro.

Proiectul ClusterFY se va implementa în două etape. Prima etapă, care are o durată de 3 ani este dedicată învăţării la nivel regional şi schimbului de experienţă între parteneri. La finalizarea primei etape de implementare, partenerii trebuie să realizeze un Plan Local de Acţiune pentru sprijinirea elaborării de noi politici pentru domeniile abordate de proiect. Partenerii din proiect trebuie să realizeze un plan de acţiune comun cu recomandări pentru nivelul European. În cea de-a doua etapă, partenerii vor monitoriza modalitatea în care se va implementa Planul de Acţiune elaborate în prima etapă.

Alte știri ADR Muntenia