ADR Sud Muntenia

Prima întâlnire a noului consorțiu PROSME

Miercuri, 13 aprilie 2022, la București, a avut loc prima întâlnire a Rețelei Enterprise Europe Network din Macroregiunea 3, întâlnire organizată în format hibrid de către ADR București Ilfov, coordonatorul Consorțiul PROSME.

La eveniment, din partea ADR Sud Muntenia au participat doi reprezentanți ai Serviciului Proiecte și relații internaționale, alături de reprezentanții celor 14 parteneri regionali.

În cadrul reuniunii au avut loc discuții privind obiectivele, activitățile, rezultatele și livrabilele specifice EEN. Totodată, a fost prezentată și infrastructura IT de administrare și animare a EEN în perioada 2022-2025.

Proiectul „PROSME – Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network”, este finanțat prin Programul pentru o Piață Unică (Single Market Programme) și se derulează timp de 42 de luni, în perioada 1 ianuarie 2022 – 30 iunie 2025. Valoarea totală a proiectului este 2.362.252,50 euro, din care valoarea grantului european acordat este 1.421.151,50 euro, restul de 941.101 de euro reprezentând contribuția consorțiului.

Scopul proiectului constă în facilitarea accesului IMM-urilor la piețele europene și internaționale, care să fie orientate spre creștere, afaceri integrate și servicii de sprijin pentru inovare. În plus, rețeaua contribuie și la consolidarea competitivității și durabilității întreprinderilor europene care încearcă să exploateze noile oportunități apărute atât pe piața unică, cât și în țările terțe.

Luni, 12 aprilie, Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului PROSME, proiectul fiind implementat în macroregiunea 3 de un consorțiu format din 14 parteneri din România, alături de Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia fiind Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov, Camera de Comerț și Industrie Prahova, CSR BOOTIQ SRL, Asociația Ropot, Asociația Măgurele Science Park, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Universitatea Politehnică din București, InPULSE Partners SRL, 10Ability.eu S.R.L., Asociația Română pentru industrie electronică și software (ARIES), Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentare – INMA, Asociația INTER-BIO, IPA SA - al cărui lider de proiect este Agenția de Dezvoltare Regională București-Ilfov (ADRBI).

Alte știri ADR Muntenia