În data de 5 iulie, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia va organiza la Călăraşi, şedinţa de constituire a Comitetului Regional de Planificare (CRP) Sud Muntenia. În cadrul şedinţei vor fi prezentate Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al CRP Sud Muntenia şi analiza socio-economică din cadrul Planului de Dezvoltare Regională 2014 - 2020.
Potrivit prevederilor Memorandumului Guvernului pentru aprobarea acţiunilor şi documentelor privind pregătirea accesării şi implementării fondurilor europene în perioada 2014 – 2020, la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare se constituie Comitetul Regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională, organizat şi coordonat de Agenţia pentru Dezvoltare.
Comitetul Regional pentru elaborarea Planului de Dezvoltare Regională este format din reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate ale instituţiilor publice centrale, ai consiliilor judeţene şi locale, ai institutelor de cercetare şi instituţiilor de învăţământ superior, ai mediului de afaceri, precum şi parteneri economici şi sociali.
Până în prezent, în România s-au elaborat Planuri de Dezvoltare Regională, pentru perioadele 2000 - 2004, 2004 - 2006 şi 2007 - 2013. Experienţa procesului de planificare s-a îmbogăţit la nivelul regiunilor din România, fiind puse în practică o varietate de mecanisme de parteneriat. În comparaţie cu generaţia anterioară de planuri de dezvoltare regională, abordarea de formulare a noilor planuri presupune o adaptare către o nouă generaţie de politici integrate de dezvoltare. Acestea vor fundamenta atât structurarea programelor operaţionale cu fonduri europene, cât şi programele cu finanţare naţională de la nivel central şi local.