Sâmbătă, 26 martie 2011, s-a semnat un nou contract de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5, Domeniul major de intervenţie 5.2 „Crearea, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale cu potenţial turistic”. Beneficiarul finanţării nerambursabile este Unitatea Administrativ-teritorială Municipiul Târgovişte, care va primi asistenţă financiară din fonduri europene pentru proiectul „Complex turistic de nataţie Târgovişte”.
Bugetul total al proiectului este de 88.349.662,24 lei, din care: valoarea totală eligibilă este de 65.432.803,43 lei, valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR este de 32.716.401,71 lei, cofinanţarea eligibilă a beneficiarului este de 32.716.401,72 lei, restul reprezentând cheltuieli neeligibile şi TVA. Durata de implementare a proiectului este de 32 de luni.
Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea turismului în municipiul Târgovişte prin investiţii în infrastructura de agrement. „Implementarea proiectului va contribui la creşterea atractivităţii acestui oraş, fostă capitală a Ţării Româneşti. Iată că, pe lângă practicarea turismul istoric, vizitatorii pot beneficia de o gamă mai diversificată de servicii de agrement (înotul, minifotbal, tenis, baschet etc)”, a declarat domnul Liviu Muşat, directorul ADR Sud Muntenia.
Finanţarea atrasă prin Regio va asigura:
- Realizarea unui ştrand ce va cuprinde o plajă amenajată, bazine pentru înot şi tobogane cu apă;
- Realizarea unui bazin acoperit;
- Amenajarea a trei terenuri de tenis;
- Amenajarea unui teren de baschet;
- Amenajarea a două terenuri de minifotbal;
- Alte amenajări exterioare (spaţii de parcare, zone de spaţii verzi, platformă betonată pentru organizarea diferitelor evenimente etc.).
ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru Regio şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din Regio puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.
Daniela TRAIAN,
Şef Serviciu Comunicare