Momentul mult așteptat pentru continuarea dezvoltării durabile și echilibrate a Regiunii Sud - Muntenia, a sosit!
Miercuri, 25 mai 2022, Programul Operațional Regional (POR) Sud - Muntenia 2021-2027, pregătit de către Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, a fost aprobat de Guvernul României și transmis Comisiei Europene.
În premieră, negocierile pentru POR 2021-2027 au fost purtate direct între ADR Sud Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru POR Sud – Muntenia 2021-2027 și Comisia Europeană. Ce înseamnă acest lucru? Mai puțină birocrație și perioade mai scurte de așteptare. De asemenea, ghidurile de finanțare sunt realizate în funcție de nevoile regiunii de dezvoltare Sud - Muntenia.
„Descentralizarea Programului Operațional Regional a început odată cu desemnarea Agențiilor pentru dezvoltare regională drept Autorități de management pentru POR 2021-2027. Pentru beneficiari, efectul va fi reducerea birocrației în ceea ce privește elaborarea ghidurilor de finanțare și ajustarea acestora la situația concretă a regiunii, precum și simplificarea proceselor de evaluare, selecție și contractare a viitoarelor proiecte ce vor solicita fonduri europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Teleorman si în același timp președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia, Adrian-Ionuț Gâdea. CpDR Sud Muntenia, în calitate de for deliberativ al regiunii, a sprijinit Agenția în demersul de elaborare a noului program regional, pentru reducerea inegalităților și disparităților din interiorul regiunii și cu scopul de a prioritiza investițiile publice, precum și pentru a exploata potențialul regiunii.
Astfel, POR Sud-Muntenia 2021–2027, produs al colaborării tuturor actorilor relevanți din regiune, și-a stabilit drept obiectiv general stimularea creșterii economice inteligente, durabile și echilibrate în regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia. Se așteaptă ca acest lucru să ducă la o îmbunătățire a calității vieții comunităților locale, prin susținerea capacității de inovare și digitalizare a administrației locale și a economiei regionale, dezvoltarea durabilă a infrastructurii și serviciilor și valorificarea potențialului cultural și turistic al regiunii.
Plecând de la specificitățile regionale, de la lecțiile învățate în derularea programelor anterioare (POR 2007-2013 și POR 2014-2020) și de la documentele regionale de programare, fondurile europene atribuite pentru dezvoltarea regională durabilă în perioada 2021-2027 vor finanța investiții în infrastructură, servicii și echipamente necesare relevante, precum și achiziționarea, testarea și pilotarea de soluții și aplicații, inclusiv asigurarea securității cibernetice și interoperabilității acestora în vederea valorificării avantajelor digitalizării prin dezvoltarea de servicii pentru siguranța și în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și de cercetare și al autorităților și instituțiilor publice locale/centrale.
„Programul a fost elaborat ținându-se cont de observațiile și comentariile primite în perioada parcursă de la începutul procesului de programare, integrând de asemenea recomandările primite din partea Comisiei Europene după evaluarea versiunilor de lucru anterioare. Preconizăm că POR 2021-2027 Sud-Muntenia va fi aprobat de Comisia Europeană în vara acestui an, iar în scurt timp după aceea, vom fi pregătiți să lansăm primele scheme de finanțare din POR Sud - Muntenia 2021-2027 și vom avea primele contracte semnate. ADR Sud Muntenia va gestiona peste 1,3 miliarde de euro prin POR Sud - Muntenia 2021-2027 pentru cetățenii din cele șapte județe componente ale regiunii”, a precizat Liviu Gabriel Mușat, directorul general al ADR Sud Muntenia.
Până la lansarea POR 2021-2027, ADR Sud Muntenia va continua pregătirea draft-urilor ghidurilor de finanțare și consultările publice pe teme de interes pentru potențialii beneficiari. De asemenea, acțiunile de informare și publicitate a noului program vor fi intensificate, realizate pe categorii de publicuri - țintă, pentru un impact sporit al mesajului transmis. Pentru realizarea dezideratelor unei comunicări eficiente vor fi folosite toate instrumentele de comunicare disponibile: site web, newsletter, social media, evenimente, caravane, expoziții, Serviciul Hepdesk, activități destinate jurnaliștilor, campanii mass-media, publicații și rețeaua comunicatorilor Regio Sud - Muntenia.
Versiunea Programului Operațional Regional 2021-2027 al Regiunii Sud-Muntenia aprobată de Guvernul României și transmisă Comisiei Europene poate fi consultată pe site-ul Agenției, https://adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > POR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://www.adrmuntenia.ro/index.php/download_file/article/782/POR-Sud-Muntenia-v4-SFC-23-05-2022.pdf.
Președinte Ionuț-Adrian GÂDEA |
Director general Liviu Gabriel MUȘAT |