În data de 30 septembrie, domnul Liviu Muşat, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a participat la Stuttgart (Germania), la un eveniment dedicat promovării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Această iniţiativă facilitează transferul de informaţii şi resurse tehnologice şi reprezintă o mare provocare pentru toţi cei direct implicaţi din Regiunea Dunării.
Reţeaua de transfer a Fundaţiei Steinbeis, una din cele mai importante organizaţii ce acţionează pe piaţa competitivă din întreaga lume, funcţionează pe principiul parteneriatului. Astfel, în afara accesului la reţeaua de experţi din diferite domenii, Steinbeis oferă şi un avantaj sustenabil pentru toţi cei direct implicaţi, dându-le posibilitatea de a deveni parteneri în proiecte internaţionale.
La evenimentul de la Stuttgart au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe din România, ai mediului universitar, academic, ai administraţiei publice locale, precum şi reprezentanţi ai Agenţiilor pentru dezvoltare regională. Directorul ADR Sud Muntenia a participat la acest Forum cu scopul de a promova oportunităţile de dezvoltare de la nivelul regiunii Sud Muntenia. Cu acest prilej, domnul Muşat a oferit informaţii importante despre posibilitatea utilizării surselor alternative de energie, precum şi despre potenţialul investiţional în industria alimentară, două ramuri ce nu sunt suficient exploatate, dar care pot contribui substanţial la dezvoltarea economică a regiunii noastre.
In cadrul Forumului au mai fost discutate o serie de aspecte privind stadiul implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, proiectele prioritare vizate de ţara noastră, precum şi modalităţile de finanţare a acestora. Cu această ocazie s-a făcut apel la impulsionarea dialogului cu comunităţile locale şi cu reprezentanţii autorităţilor publice implicate în zonele adiacente Dunării pentru a deveni parteneri în proiectele ce ţin de dezvoltarea comunităţilor pe care le reprezintă.