Joi, 14 octombrie a.c., Liviu Gabriel Mușat, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională, alături de Mirela Tache, director al Direcției Economic și Luminița Zezeanu, director al Direcției Autoritate de Management pentru Programul Operațional Regional (POR) Sud – Muntenia 2021-2027, au primit vizita unei delegații a Uniunii Naționale a Restauratorilor de Monumente Istorice (UNRMI), împreună cu o echipă de consultanți specializați în managementul proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.
În cadrul întâlnirii, oaspeții Agenției au primit informații despre stadiul elaborării POR Sud – Muntenia 2021-2027, despre Prioritățile și Obiectivele specifice, precum și despre activitățile proiectate a fi eligibile în viitorul program. De asemenea, au fost clarificate aspecte referitoare la proiecte pentru obiective de patrimoniu, ce vor solicita fonduri din POR Sud – Muntenia 2021-2027.
Cu această ocazie, Liviu Gabriel Mușat, directorul ADR Sud Muntenia a primit din partea UNRMI o Diplomă de excelență în implicare, colaborare, transparență și comunicare pentru proiectele de restaurare finanțate prin POR, în cele două programe naționale derulate în perioadele 2007-2013 și 2014-2020.
Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice are ca principal obiectiv protejarea monumentelor istorice, în acest sens ea militează și sprijină crearea structurilor adecvate și a cadrului legal necesar protecției patrimoniului național și urmărește modul în care membrii săi își desfășoară activitatea în condițiile legii, la a cărei corectare și perfecționare Uniunea participă activ.