Comisia Europeană, la inițiativa Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a efectuat în data de 10 iulie 2024 o vizită în municipiul Călărași pentru a evalua rezultatele proiectelor de mobilitate și regenerare urbană implementate de către Primăria Municipiului Călăraşi, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Delegația alcătuită din reprezentanți ai ADR Sud-Muntenia, conduși de directorul general, Liviu Gabriel Muşat şi Nicola Aimi - Expert senior, Direcția Generală Politică Regională și Urbană s-au deplasat în municipiul Călăraşi, unde alături de primarul Marius Dulce și reprezentanții primăriei Călărași, au putut vedea beneficiile aduse comunităților locale de proiectele finanțate din fonduri europene.
Reprezentantul Comisiei Europeană a fost impresionat de progresele înregistrate în ceea ce privește îmbunătățirea infrastructurii de transport, creșterea accesului la serviciile publice și revitalizarea zonelor urbane din Călărași.
De asemenea, a apreciat eforturile locale de regenerare urbană, cum ar fi reabilitarea centrului vechi al orașului, amenajarea spațiilor verzi și modernizarea infrastructurii publice, aceste proiecte contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și promovarea dezvoltării durabile a municipiul Călărași.
Pe parcursul vizitei, au fost prezentate o serie de idei de proiecte cu finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 în cadrul operațiunii ce vizează infrastructura verde-albastră, respectiv reamenajarea și consolidarea malului brațului Borcea, proiecte de regenerare și mobilitate urbană, care vor contribui la creșterea calității vieții locuitorilor și nu în ultimul rând proiecte de turism, care să crească atractivitatea orașului pentru turiști și investitori.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia este Autoritate de management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii - Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.
Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 este publicat pe site-ul Agenției, www.adrmuntenia.ro, în secțiunea Despre noi > Activitatea ADR Sud – Muntenia > Dezvoltare regională > 2021-2027 > PR Sud ‐ Muntenia 2021‐2027, link: https://2021-2027.adrmuntenia.ro/program/static/60.