ADR Sud Muntenia

ADR Sud Muntenia – Premiul de Excelență pentru susținerea mediului de afaceri argeșean, în cadrul Galei Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș

În data de 23 noiembrie a avut loc în Pitești, Gala Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș, eveniment prin care au fost sărbătoriți 15 ani de la înființarea Asociației a cărei activitate a contribuit la dezvoltarea mediului de afaceri argeșean.

Cu această ocazie, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, a primit Premiul de Excelență pentru susținerea mediului de afaceri argeșean. Mulțumind pentru distincția acordată, reprezentantul Agenției, Daniela Traian, director adjunct al Direcției dezvoltare și comunicare, a acordat Asociației Oamenilor de Afaceri Argeș Diploma de Excelență în dezvoltarea regională, în contextul în care, în anul 2018 Agenția a marcat 20 de ani de dezvoltare regională în Sud Muntenia.

În ultimii ani, colaborarea dintre cele două instituții s-a intensificat, având în vedere interesul  deosebit al solicitanților de fonduri nerambursabile pentru investițiile în zona privată. În același timp, Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș a sprijinit Agenția în organizarea unor evenimente ce au avut drept scop promovarea oportunităților de finanțare și de dezvoltare a afacerilor din cadrul Programului Operațional Regional 2014 - 2020.

 Astfel, situația proiectelor depuse la nivelul POR 2014 – 2020 pune în evidență un interes deosebit al solicitanților de fonduri nerambursabile pentru investițiile în zona privată, microîntreprinderile din Sud Muntenia contractând aproximativ 300 de proiecte, ceea ce reprezintă o acoperire de peste 85% din fondurile alocate exclusiv liniei de finanțare destinate lor. De asemenea, întreprinderile mici și mijlocii au manifestat un interes semnificativ în accesarea de fonduri în cadrul POR, 82 de proiecte primind finanțare în cadrul Priorității de investiții 2.2, gradul de acoperire în această situație fiind de aproape 123%. În ceea ce privește județul Argeș, interesul IMM-urilor pentru consolidarea poziției pe piață este evidențiat de cele 190 de proiecte aferente Axei prioritare 2 – „Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii”, în valoare de peste 440 de milioane de lei.

Alte știri ADR Muntenia