Luni, 24 februarie, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, va participa la ceremonia de semnare a contractelor de finanţare pentru pachetul integrat de proiecte al Polului de Competitivitate AUTO MUNTENIA. Proiectele integrate vor primi sprijin financiar nerambursabil în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, DMI 1.3 „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijin al afacerilor de interes naţional şi internaţional”.
Reamintim că la sfârşitul lunii ianuarie, ADR Sud Muntenia a devenit membră în Consiliul Director, prin semnarea actului adiţional pentru acordul de parteneriat privind pachetul integrat de proiecte al Polului Auto Muntenia. Cu această ocazie, directorul Liviu Muşat a declarat că „Agenţia, în calitate de membră în Consiliul Director al Polului Auto Muntenia, se va implica cu toată expertiza pe care o deţine în acest proiect, contribuind cât mai mult la consolidarea mediului de afaceri din regiunea noastră”.
Promotorii constituirii polului de competitivitate în domeniul automobilelor sunt SC Renault Technologie Roumanie SRL şi SC Automobile Dacia SA.