Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar (OI) pentru Programul Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027, a organizat luni, 30 septembrie a.c., în format online, un seminar de informare pentru primii beneficiari care au semnat contracte de finanţare în cadrul apelului dedicat întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.
Reprezentanții societăților care beneficiază de sprijin financiar în cadrul PTJ au primit informații detaliate legate de măsurile de comunicare și vizibilitate, implementarea contractelor, derularea achizițiilor publice, mecanismele cererilor de plată și rambursare, aspecte legate de monitorizarea activităților.
De asemenea, experții din cadrul OI PTJ au prezentat situații care trebuie evitate în implementare sau care pot conduce la aplicarea de corecții financiare și au răspuns întrebărilor adresate de cei prezenți.
ADR Sud-Muntenia este Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027, Prioritatea 5 – Atenuarea impactului socio-economic al tranziției la neutralitatea climatică în județul Prahova.
Pentru informații actualizate, vă rugăm să consultați secțiunea dedicată Programului Tranziție Justă 2021-2027 pe pagina web a Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, link: https://www.adrmuntenia.ro/programul-tranzitie-justa-20212027/static/1559 şi pe pagina MIPE https://mfe.gov.ro/ptj-21-27/.