ADR Sud Muntenia

Seminar de promovare a proiectului „Start pentru afacerea ta! - Regiunea Sud Muntenia”, la Giurgiu!

Mâine, 25 aprilie, ADR Sud Muntenia organizează un nou seminar de promovare a oportunităților oferite prin proiectul „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, persoanelor fizice interesate să participe la un program de formare profesională în domeniul antreprenoriatului, pentru a învăța să realizeze planuri de afacere sustenabile, în urma cărora să-și înființeze afaceri cu profil non-agricol în mediul urban, cu ajutorul unei finanțări nerambursabile în valoare de maxim 40 de mii de euro.

Evenimentul va avea loc la sala de ședințe a Consiliului Județean Giurgiu, începând cu ora 11:00.

În cadrul acestui proiect se vor organiza la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia 14 cursuri de instruire gratuite, ce vor avea loc în două runde la nivelul fiecărui județ al regiunii noastre. Aceste cursuri vor fi certificate ANC și sunt destinate persoanelor fizice – inactive (șomeri) și active (care sunt angajați sau care desfășoară o activitate independentă), care doresc să-și înființeze o afacere în mediul urban.

La finalul celor 14 cursuri de competențe antreprenoriale va fi lansată o competiție de planuri de afaceri, în urma căreia vor fi evaluate și selectate minim 42 de planuri ce vor primi finanțare nerambursabilă de maxim 40 de mii de euro pentru a înființa întreprinderi non-agricole.

Persoanele selectate în vederea acordării ajutorului de minimis vor participa ulterior la stagii de practică în întreprinderi reale, în scopul dobândirii de abilități practice în domeniul în care vor demara noua afacere, unde vor beneficia de consiliere, consultanță, mentorat în scopul consolidării și punerii în aplicare a planului de afaceri și vor fi sprijinite în vederea înființării afacerilor.

Acordarea de sprijin pentru înființarea noilor întreprinderi, prin proiectul „Start pentru afacerea ta! – regiunea Sud Muntenia”, va conduce la diversificarea opțiunilor de activare a membrilor grupului țintă pe piața muncii, la dinamizarea și diversificarea activității economice la nivelul regiunii noastre, la sporirea numărului de IMM-uri active la nivel local și la creșterea densității IMM-urilor, în vederea diminuării disparităților regionale actuale.

Persoanele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate și doresc să se înscrie la activitățile proiectului sunt invitate să-și depună candidaturile cât mai curând posibil.

Reamintim că începând din luna ianuarie a acestui an, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia implementează proiectul „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia”, alături de Asociația „Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România”, care este liderul de proiect.

Detalii despre acest program, precum și despre proiectul „Start pentru afacerea ta! – Regiunea Sud Muntenia” aflați pe website-ul Agenției – www.adrmuntenia.ro, secțiunea Proiecte, link: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-start-pentru-afacerea-ta/static/1025, precum și website-ul liderului de proiect – www.ptir.ro și pe pagina de Facebook a proiectului - https://www.facebook.com/startpentruafacereata/.

Alte știri ADR Muntenia