ADR Sud Muntenia

Situaţie proiecte depuse in cadrul Regio (Programului Operaţional Regional 2007-2013) –25 august 2009

Până la data de 25 august 2009, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia au fost depuse 204 proiecte prin care se solicită finanţare nerambursabilă prin Regio (Programul Operaţional Regional).

Din cele 204 proiecte depuse, 50 au fost respinse, 2 au fost retrase de aplicanţi, iar pentru alte trei proiecte aplicanţii au renunţat la semnarea contractului. Situaţia proiectelor depuse pe cele 5 axe ale Regio şi care se află în diferite etape ale procesului de evaluare este următoarea:

Axa prioritară 1: Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere (buget 197,96 milioane de euro). Domeniul 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: „Centre urbane” au fost depuse 12 Planuri Integrate de Dezvoltare Urbană. În prezent se desfăşoară etapa de evaluare tehnică şi financiară a cererilor de finanţare componente ale PIDU-urilor declarate admisibile, conforme şi eligibile.

Axa prioritară 2: Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale (buget 124,76 mil. euro). Domeniul major de intervenţie 2.1 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi-urbane inclusiv construcţia/reabilitarea şoselelor de centură.
Până în prezent au fost depuse 39 de proiecte, din care 10 respinse şi 1 retras de aplicant. Valoarea totală solicitată prin aceste 39 de proiecte este de aproximativ 244 mil. euro.
Din cele 28 de proiecte rămase, 12 proiecte sunt în rezervă, 1 este în curs de evaluare, 1 proiect este în etapa precontractuală, două proiecte sunt în curs de contractare, iar pentru 12 s-au semnat contractele de finanţare.
Depunerea proiectelor în cadrul acestei axe a fost suspendată începând cu data de 11.03.2009, ora 16:30.

Axa prioritară 3: Îmbunătăţirea infrastructurii sociale (buget 93,56 mil. euro) are patru domenii majore de intervenţie:
- Domeniul major de intervenţie 3.1 Reabilitare/modernizarea/echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate – alocare regionala 24,21 mil. Euro. Cinci proiecte depuse, două aflate în etapa de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii şi trei în etapa de evaluare tehnică şi financiară, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 37,61 mil. euro.
- Domeniul major de intervenţie 3.2 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale – alocare regionala 13,88 mil. euro. Două proiecte depuse, unul respins şi unul aflat în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 0,2 mil. euro.
- Domeniul major de intervenţie 3.3 Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă – alocare regionala 13,88 mil. euro. NICIUN PROIECT DEPUS.
- Domeniul major de intervenţie 3.4 Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă – alocare regionala 34,46 mil. euro. Sunt 70 proiecte depuse din care:  2 proiecte aflate în etapa de contractare, 1 proiect aflat în faza de vizită la faţa locului, 8 proiecte  aflate în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic, 32 proiecte aflate în etapa de evaluare tehnică şi financiară, 1 proiect  respins în cadrul evaluarii tehnice şi financiare şi 26 proiecte în curs de evaluare a conformităţii administrative şi eligibilităţii, asistenţa nerambursabilă solicitată fiind de aproximativ 77,01 mil. euro.
Incepand cu data de 14.09.2009, orele 16.00, Autoritatea de Management suspenda depunerea cererilor de finantare in cadrul domeniului major de interventie 3.4., Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea si echiparea infrastructurii educationale preuniversitare, universitare si a infrastructurii pentru formare profesionala continua, in regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.

 Axa prioritară 4: Sprijinirea mediului de afaceri regional şi local (buget 113,22  mil. euro).  
- Domenul major de intervenţie 4.1 Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală– alocare regionala 38,27 mil. euro. Trei proiecte depuse – unul retras ulterior de aplicant, unul în etapa de evaluare tehnică şi financiară şi unul în etapa precontractuală de analiză a proiectului tehnic. Asistenţa financiară nerambursabilă solicitată este de aproximativ 7,05 mil. euro.
- Domeniul major de intervenţie 4.2 Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea de noi activităţi –alocare regionala 33,50 mil. euro . NICIUN PROIECT DEPUS.
- Domeniul major de intervenţie 4.3 - Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor- alocare regionala 28,47 mil. euro. În cadrul primului apel de proiecte cu termen limită de depunere 16 iunie 2008 au fost depuse 54 de cereri de finanţare de către solicitanţii din regiunea Sud Muntenia, în valoare totală de aproximativ 67,5 milioane de lei (din care asistenţa financiară nerambursabilă solicitată aproximativ 45 milioane de lei). Au fost respinse 30 de proiecte, trei aplicanţi au renunţat la semnarea contractului şi s-au semnat 21 de contracte de finanţare.
Nota: Ghidul solicitantului pentru DMI 4.3. se afla in consultare publica pana la data de 30 august 2009 urmand ca depunerea de proiecte sa fie reluata.

Axa prioritară 5: Dezvoltarea şi promovarea turismului (buget 101,86 mil. euro)
-  Domeniul major de intervenţie 5.1 Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe – alocare regionala 32,83 mil. euro. Sase proiecte depuse, unul respins ca neconform administrativ şi redepus ulterior, în prezent proiectele fiind unul în etapa de contractare şi patru în curs de evaluare tehnică şi financiară. Valoarea asistenţei financiare nerambursabile solicitate prin aceste proiecte este de aproximativ 6,8 mil. euro.
-  Domeniul major de intervenţie 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice – alocare regionala 46,96 mil. euro. Treisprezece proiecte depuse până la termenul limită de 19.12.2008, din care şapte proiecte respinse, trei în etapa precontractuală de analiză a PT-ului şi trei în etapa de vizită la faţa locului.  Proiectele aflate în evaluare au o valoare a asistenţei nerambursabile solicitate de aproximativ 10,78 mil. euro.
Nota: Ghidul solicitantului pentru DMI 5.2. se afla in consultare publica pana la data de 30 august 2009 urmand ca depunerea de proiecte sa fie reluata.
-  Domeniul major de intervenţie 5.3 Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică - 150.355.934 de euro. Pentru acest domeniu, alocarea financiară este distribuită la nivel naţional, iar Organismul Intermediar ce se ocupă de acest domeniu este Ministerul Turismului, contact tel.: +4(021)20.25.500, fax: +4(021)20.25.501, e-mail: adita.stanca@mturism.ro.

ADR Sud Muntenia este Organism Intermediar pentru REGIO şi are responsabilităţi delegate pentru implementarea acestui program. Mai multe detalii despre posibilităţile de finanţare din REGIO puteţi obţine contactând experţii Serviciului Comunicare: 0242/331.769, 0242/315.009, 0728/026.708, fax: 0242/313.167, e-mail: info.regio@adrmuntenia.ro.

Sef Serviciu Comunicare
Dana Traian

Alte știri ADR Muntenia