ADR Sud Muntenia

Termenul de depunere a proiectelor pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, a fost prelungit până în luna mai

ptj_1.jpg

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Tranziție Justă, a prelungit, până la data de 20 mai 2024, perioada de depunere a proiectelor pentru acțiunea „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.

Prelungirea termenului de depunere a făcut obiectul modificării Ghidului solicitantului odată cu compatibilizarea prevederilor ajutorului de minimis, conform Regulamentului (UE) nr. 2831/2023, aprobat MIPE nr. 1020/16.04.2024.

Alocarea orientativă dedicată apelurilor de proiecte aferente judeţului Prahova este de 104.525.370 euro. Valoarea finanțării nerambursabile ce poate fi acordată pentru un proiect sub formă de ajutor de stat regional/ ajutor de minimis este de minimum 200.000 euro și maximum 8.000.000 euro (valoarea cumulată a celor două tipuri de ajutoare).

Solicitanții care doresc să depună proiecte în cadrul acestor apeluri trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să fie societăți constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, cu modificările și completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, cu modificările și completările ulterioare și în conformitate cu prevederile schemei de măsuri de ajutor aplicabile.
  • să se încadreze în categoria întreprinderilor mici sau mijlocii, în sensul prevederilor art. 4, alin. (1) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării IMM-urilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Anexei I Definiția IMM la Regulamentul (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat, cu modificările si completările ulterioare, atât la data solicitării finanțării, cât și la data acordării finanțării.

De asemenea, solicitanții trebuie să respecte cumulativ toate criteriile de eligibilitate specifice menționate în cadrul Ghidului solicitantului, aprobat prin OMIPE nr. 4003/20.10.2023 privind aprobarea Ghidului Solicitantului pentru acțiunea „Dezvoltarea Întreprinderilor și a Antreprenoriatului” – componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă” din cadrul Programului Tranziție Justă 2021-2027, actualizat prin OMIPE nr. 6163/19.12.2023, Ordinul MIPE nr. 737/11.03.2024, respectiv Ordinul MIPE 1020/16.04.2024.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Tranziție Justă 2021-2027 gestionează 277 milioane de euro – fonduri europene nerambursabile dedicate exclusiv companiilor și administrațiilor publice locale din județului Prahova – pentru a face față provocărilor economice și sociale legate de tranziția către o economie verde. Finanțarea are la bază Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă în Județul Prahova, elaborat de Consiliul Județean Prahova, în parteneriat cu mediul de afaceri și alți parteneri sociali.

Mai multe detalii despre Ordinul MIPE  1020/16.04.2024, Ordinul MIPE nr. 737/11.03.2024 şi Ordinul MIPE nr. 686/06.03.2024 puteți afla accesând link-ul următor: https://www.adrmuntenia.ro/apeluri-ptj/static/1781#imm

Alte știri ADR Muntenia