Miercuri, 9 iunie, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia a găzduit un workshop interregional și vizite de studiu virtuale ca parte a proiectului Interreg Europe - SHREC Utilizarea energiilor regenerabile pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Evenimentul a fost organizat cu scopul de a spori cunoștințele partenerilor și a părților interesate cu privire la provocările specifice pentru tendințele globale de energie regenerabilă și la politicile naționale în domeniul acestor surse de energie, proiecte de cercetare și atenuarea schimbărilor climatice. La eveniment au participat partenerii proiectului, reprezentanți ai autorităților publice locale, regionale și naționale, centre de inovare, mediul academic, industrie, precum și alte părți interesate.
Doamna Daniela Traian, Director Direcția Dezvoltare și Comunicare, Agenția de Dezvoltare Regională Sud Muntenia și doamna Rima Dijkstra, Lider de Proiect, Universitatea de Științe Aplicate Hanze, au deschis seminarul prezentând principalele subiecte de pe agenda evenimentului și proiectul SHREC.
Evenimentul a fost structurat pe mai multe sesiuni, respectiv una dedicată prezentării generale a potențialului privind sursele de energie regenerabilă ale regiunii Sud Muntenia, programele finanțate de Administrația Fondului pentru Mediu care sprijină producția de energie regenerabilă și eficiența energetică, precum și instrumentul de politică abordat prin proiectul SHREC. A doua sesiune a conținut prezentarea de bune practici în domeniul eficienței energetice, scăderii emisiilor de dioxid de carbon precum și creșterii producției și consumului de energie din surse regenerabile de energie. Videoclipurile au avut ca obiectiv prezentarea de bune practici ce sprijină tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon. Materialele video au vizat subiecte precum: conceptul de clădiri cu consum de energie aproape zero (Building Knowledge HUB - pRO-nZEB cluster), energie curată din surse locale de biomasă (Green Energy Biomass Cluster), sisteme solare fotovoltaice și proiecte de cercetare în domeniul menționat anterior dezvoltate în cadrul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Inginerie Electrică.
O altă sesiune a fost dedicată proiectelor de cercetare și inovare din domeniul energiei regenerabile: Cercetare în biogaz și soluții adecvate pentru îmbunătățirea transferului de cunoștințe către dezvoltatori - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA, Evoluția cercetărilor pentru îmbunătățirea infrastructurii în domeniul conversiei resurselor/ energiilor regenerabile în energii cu utilizare practică - ICPE SA și Rezultatele INMA în domeniul energiei regenerabile - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații destinate Agriculturii și Industriei Alimentar.
În continuare, evenimentul s-a axat pe crearea de sinergii cu alte proiecte în domeniul energiei regenerabile, cum ar fi proiectul nZEB Roadshow - creșterea cererii de profesioniști calificați în construcții, finanțat de Horizon 2020 și proiectul DanuP-2-Gas: Model inovator pentru stimularea securității și diversității energetice în regiunea Dunării prin combinarea bioenergiei cu surplusul de energie regenerabilă, finanțat de Programul Transnațional Dunărea.
Ultima parte a acestui workshop a continuat într-un mod interactiv cu trei sesiuni de lucru paralele. Participanții s-au implicat activ în grupurile tematice, împărtășind cunoștințe despre subiecte precum instrumente financiare care utilizează FEDR, proiecte de cercetare și rezultatele acestora transpuse în piață și clădiri cu consum de energie aproape egal cu zero (nZEB). Evenimentul s-a încheiat cu discuții în plen.
Proiectul SHREC este implementat de ADR Sud Muntenia, în calitate de partener, obiectivul general al proiectului fiind îmbunătățirea politicilor regionale și naționale, cu scopul de a crește ponderea energiei obținute din surse regenerabile în mixul global de energie și de a încuraja și facilita producerea și utilizarea surselor regenerabile de către întreprinderi, comunități și gospodării care țintesc spre un viitor cu un consum de energie mai scăzut în emisii de carbon. Proiectul se realizează într-un consorțiu format din opt parteneri din Olanda, Slovacia, Lituania, România, Italia, Spania, Franța și Suedia, al cărui Coordonator este Universitatea de Științe Aplicate Hanze din Olanda.
Mai multe detalii cu privire la proiect gasiți accesând: https://www.adrmuntenia.ro/proiectul-shrec/static/1236.